Am adoptat un animal – nume de câini și probleme de comportament

Despre nume de câini și probleme de adaptare

Când vorbim de adopții câini sau adopții pisici, sunt foarte multe aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare. Să alegem nume de câini este probabil cea mai mică dintre preocupările noastre. Vă prezentăm în continuare principalele lucruri de care trebuie să țineți cont, atunci când vă hotărâți să adoptați animale de companie, precum și câteva probleme pe care le-ați putea întâmpina.

Prima decizie importantă pe care trebuie să o luați este alegerea unui animal potrivit pentru dumneavoastră și pentru familie. Să fie un câine sau o pisică, femelă sau mascul, pui sau adult? Această alegere depinde de ceea ce vă doriți dumneavoastră de la animale de companie, dar și de ceea ce le puteți oferi. Luați în considerare spațiul de care dispuneți, dar și timpul și atenția pe care le puteți acorda acestora. Astfel, dacă dispuneți de curte, puteți adopta fără probleme și câini de talie mare, însă dacă locuiți la bloc, iar timpul pe care îl puteți acorda îngrijirii și plimbarii animalului este foarte limitat, probabil o pisică este o alegere mai bună.

Personalitatea animalului este un alt factor important de luat în calcul, atunci când vreți să adoptați animale de companie. Aceasta poate fi determinată de rasa animalului sau poate fi condiționată de modul de viață, de creștere și de experiențele anterioare ale acestuia. Vârsta acestuia este iarăși un factor ce îi influențează personalitatea, întrucât puii sunt, în primul an de viață, mult mai jucăuși și mai energici.

Rasa potrivită în funcție de nivelul de energie

Există anumite rase de câini mai active, potrivite pentru oameni la fel de activi sau familii cu copii, care au energia necesară pentru a fi un partener de joacă pe măsură. Printre aceste rase menționăm dalmațienii, labradorii sau golden retrieverii, husky, russel terrierii, border collie, pincherii pitici dar și  cei din rasa beagle și pudel. Câinii ce aparțin acestor rase sunt foarte activi și jucăuși, însă trebuie să țineți cont de faptul că, dacă nu fac destulă mișcare pentru a le consuma energia, pot deveni agitați și stricători.

La polul opus se află rasele ca pomeranian, cavalier, pechinez, cocker spaniel, chow chow sau pug, mai potrivite pentru oameni sedentari, mai în vârstă, sau care au un program foarte încărcat și nu le pot acorda plimbări lungi cu multă mișcare în fiecare zi. Câinii din aceste rase sunt mai degrabă sedentari și preferă reprizele lungi de somn și alint.

Pisicile sunt în general o alegere mai potrivită pentru persoanele mai comode, care nu au timp de a merge la plimbare animale de companie de 2-3 ori pe zi. Însă, și acestea au personalități diferite, mai energice, potrivite pentru familii cu copii, sau care preferă o viață mai liniștită, care ar putea fi chiar deranjate de încercările repetate de joacă ale copilului dumneavoastră. Dintre animalele de rasă din prima categorie, menționăm pisicile birmaneze, ragdoll, scottish fold sau cornish rex. Cele mai puțin active sunt pisicile din rasa persană, albastru de Rusia, precum și british, american și exotic shorthair.

Probleme de aspect și probleme de comportament

O altă problemă de luat în considerare, atunci când vă gândiți la adopții câini și adopții pisici, este aceea a părului de animale și toleranța dumneavostră sau a membrilor familiei la acesta. Dacă sunteți sensibili sau alergici, nu trebuie să renunțați neapărat la adoptarea unui animăluț, întrucât există rase de câini sau pisici hipoalergenice, potrivite pentru dumneavoastră. Mai multe detalii despre acest subiect găsiți în articolul despre toaletarea animalelor și rase de pisici hipoalergenice.

Comportamentul unui animal de companie poate fi însă condiționat de mult mai mult decât de vârsta, specia și rasa de care acesta aparține. Fiecare animal are o personalitate proprie, care se dezvoltă într-o direcție sau alta în funcție de modul în care acesta este crescut, dresat sau de experiențele de viață prin care trece.

Un caz particular este acela al animalelor care au trăit pe stradă, fie că s-au născut aici sau au fost la un moment dat abandonate de stăpânii lor. Înainte de a aprofunda acest subiect, ținem să facem o precizare: în timp ce câinii sunt ființe sociale, care caută în special compania omului, pisicile ce ajung pe stradă și nu au contact cu omul pentru o perioadă de timp, se sălbăticesc.

Atunci când vorbim de câinii născuți pe stradă, ei pot ajunge la un moment dat într-un adăpost privat sau public. Într-un adăpost privat, se încearcă reabilitarea și pregătirea lor pentru adopție, însă această sarcină este destul de dificilă. Trebuie să întelegem faptul că aceste adăposturi gestionate de organizații non – guvernamentale sunt de cele mai multe ori suprasolicitate, au în grijă un număr foarte mare de câini, iar angajații și voluntarii sunt foarte puțini.

Așadar, din păcate, ei nu au nici timpul și nici personalul necesar care să se ocupe atât cât ar fi nevoie de fiecare dintre acești câini. Dacă vă hotărâți să dați o șansă la o viață fericită unui asemenea câine, puteți ruga ONG-ul să îl testeze pe acesta cu alte animale sau cu copii. În felul acesta vă puteți face o idee dacă el are potețialul de a se încadra în familia dumneavostră; țineți cont de faptul că aceste informații sunt doar orientative, deoarece nimeni nu poate prevedea cum va reacționa câinele în anumite situații, în funcție de diverși factori declanșatori.

Dacă adoptați un câine dintr-un astfel de mediu, trebuie să țineți cont de faptul că el nu a mai avut niciodată un stăpân, așadar nu știe să se comporte în casă sau la plimbare. Există multe cazuri în care animalul este traumatizat de diverse evenimente neplăcute, cum ar fi faptul că a fost agresat de oameni sau de alte animale pe stradă, că a trăit într-un adăpost aglomerat și zgomotos, că a suferit de foame sau a avut anumite răni. Recuperarea și reabilitarea sa este întrutotul posibilă; trecerea de la animal de adăpost la statutul de animal de companie nu va fi ușoară, dar cu multă răbdare și iubire, rezultatul poate fi unul cu satisfacții deosebite.

Cu răbdare putem ușura procesul de adaptare

Noul membru al familiei trebuie învățat cu mediul familial, cu un program de mese, dar și cu o rutină de ieșit la plimbare, la anumite intervale orare. Este foarte posibil ca la început să aibă loc ”accidente”, până când animalul învață că trebuie să își facă nevoile doar afară; trebuie să vă înarmați cu multă răbdare, pentru că lucrurile se vor îmbunătăți în timp. După ce ați analizat nume de câini și ați ales unul potrivit pentru el, încercați să îl învățați să reacționeze la acesta; legătura dintre voi se crează astfel treptat, fără să o forțati.

Pentru a-l scoate la plimbare însă, un prim pas este să îl obișnuiți cu hamul și cu lesa; este posibil să întâmpinați ceva rezistență, deoarece câinele se poate speria în momentul în care îl manevrați, crezând că îi faceți rău. Încercați să îi introduceți treptat accesoriile, lăsându-l să le miroasă; nu îl bruscați niciodată, ci încercați să îi montați hamul cu mișcări blânde, vorbindu-i pe un ton calm. O idee bună este să încercați un sistem de recompense – acceptă să îi puneți hamul peste un picior, îi dați o mică gustare și tot așa. În felul acesta, el asociază montarea accesoriilor și mai apoi plimbarea cu ceva plăcut.

Câinii pot suferi și de anxietatea de separare, pe baza traumelor anterioare cauzate de abandon. Atunci când plecăm de acasă și îi lăsăm singuri, ei pot avea manifestări diverse, de la lătrat și urlat, până la distrugerea unor obiecte de mobilier sau cabluri. Încercați să îi lăsați într-o încăpere în care pagubele vor fi minime, cum ar fi în baia, și rugați un vecin să vă anunțe dacă aude zgomote suspecte venind din apartament, atunci când sunteți plecat. Vom detalia mai mult pe marginea acestui subiect în a doua parte a articolului.

În ceea ce privește pisicile, indiferent dacă au fost învățate anterior cu prezența omului, ele se adaptează în general mai greu unui mediu de viață nou. Pentru a le face această tranziție mai ușoară, lăsați-le într-o cameră liniștită, în care să aibă la îndemână apă, mâncare și litiera. Nu le forțați să iasă sau să socializeze, ci mai degrabă lăsați-le să se desfășoare în ritmul lor. Dacă observați că anxietatea și neliniștea lor nu se ameliorează după mai mult de o săptămână, puteți apela la substanțe speciale de calmare, cum ar fi Feliway – un dispozitiv electric ce eliberează feromoni.

Rețineți că atunci când vorbim de adopții câini și adopții pisici, o regulă general valabilă este să avem multă răbdare cu ele și să nu le forțăm în niciun fel, cu mișcări bruște și manifestări de afecțiune. Animalele au nevoie de o perioadă de adaptare la noul mediu și pentru a căpăta încredere în noi.

Anxietatea de separare pentru animale de companie

Multe animale suferă atunci când sunt lăsate singure acasă de către stăpânii lor și au diverse manifestări comportamentale, ce poartă numele de anxietate de separare. Semnele acesteia pot fi evidente sau nu, dar este important să le identificați și să luați măsuri, deoarece stresul pishologic asupra câinelui este însemnat.

Majoritatea animalelor nu agrează să fie lăsate singure în casă pentru mai multe ore; unele dintre acestea însă suferă un stres major, tulburare comportamentală ce poartă numele de anxietate de separare. Aceasta poate avea diverse manifestări, de la nervozitate, salivat excesiv, scânceli, urinat sau defecat în casă, până la lătrat și urlat.

În cazuri extreme, animalul poate avea manifestări distructive asupra casei, cum ar fi să sape sau roadă cabluri sau mobila din încăperea sau încăperile în care are acces, uneori ”atacurile” concentrându-se asupra ușilor sau ferestrelor, de unde putem presupune că animalul încearcă de fapt să ”evadeze”. În timpul acestor manifestări, el se poate alege cu răni, cum ar fi deteriorarea danturii sau a ghearelor, dar și zgărieturi. În plus, tot ca un simptom al nervozității extreme, câinele poate recurge la automutilare – își poate roade coda sau lăbuțele, până la sângerare.

Și animalele pot suferi de anxietate

Cum ne dăm seama dacă acest comportament este cauzat de anxietate de separare sau câinele pur și simplu nu este încă obișnuit în casă (deci nu se poate abține să își facă nevoile, nu face diferența între jucăriile lui și alte obiecte din casă, deci nu știe ce are voie să roadă și ce nu)? Cel mai bun criteriu după care vă puteți ghida este următorul – toate aceste manifestări comportamentale au loc numai atunci când este lăsat singur, niciodată în prezența dumneavoastră.

Cauzele exacte ale acestei tulburări nu sunt pe deplin cunoscute; există teorii conform cărora schimbarea bruscă a mediului sau a intervalului în care animalul stă singur, precum și schimbarea stăpânului sau a unor membri ai familiei pot juca un rol în declanșarea acesteia. S-a observat însă o prevalență mai mare a acestei afecțiuni în cazul câinilor proveniți din adăpost, de unde se presupune că trauma abandonului poate fi un factor decisiv în manifestarea acesteia.

Uneori, semnele nu sunt neapărat evidente, în cazul în care animalul dumneavoastră nu lasă urme vizibile în urma sa; poate fi de ajutor să rugați un vecin să vă avertizeze dacă aude sunete ca lătrat sau urlat din apartament, atunci când sunteți plecat. Acest comportament poate fi prevenit, atunci când vorbim de animale de companie pe care le-ați adoptat de curând sau poate fi corectat, dacă el s-a instalat deja.

Să-i obișnuim cu plecatul de acasă

În primul rând, este important să facem animalul să nu mai asocieze faptul ca stă singur cu ceva negativ. Putem face acest lucru obișnuindu-l să stea singur în pătuțul lui, într-o altă cameră, în timp ce noi suntem acasă, recompensându-l atunci când execută comanda. Treptat, putem închide ușa pentru câteva minute, astfel încât el să creadă că este singur, recompensându-l cu o gustare la final. Nu este însă indicat să îl lăsăm într-o cușcă câine, întrucât spațiul limitat ar putea să îi provoace mai multă anxietate și riscă să se rănească serios, încercând să iasă de acolo.

O altă tehnică este să efectuăm ritualurile de plecare (cum ar fi îmbrăcatul sau încălțatul) și în alte momente ale zilei, astfel încât animalul să le perceapă ca pe ceva obișnuit și să nu le mai asocieze cu ceva negativ – faptul că va rămâne singur.

Poate fi de ajutor să îi oferim câinelui un mod plăcut de a-și petrecere timpul cât stă singur, cum ar fi jucăria preferată sau un dispenser care eliberează mici gustări, astfel încât să asocieze acel interval de timp cu ceva pozitiv. Este foarte important să nu fim agresivi verbal sau fizic cu animalul, atunci când ne întoarcem acasă și găsim dezordine sau semne ale comportamentului său distructiv (obiecte stricate sau faptul că și-a făcut nevoile în casă). Atitudinea dură nu va face decât să adâncească anxietatea de separare a câinelui, făcând recuperarea și mai dificilă. Mai multe informații despre această afecțiune puteți afla din acest articol.

Cum reușesc să am în casă mai multe animale de companie?

Dacă aveți deja un animal de companie în familie, însă la un moment dat vă gândiți să apelați la adopții câine sau adopții pisici, iată ce trebuie să știți, înainte de a lua o decizie ce vă poate schimba semnificativ viața.

Primul pas vine din evaluarea situației dumneavoastră de acasă – aveți suficient spațiu și timp pentru un nou animal, ceilalți membri ai familiei dumneavostră sunt de acord, vă permiteți întreținerea lui și toate responsabilitățile care vin la pachet? Dacă răspunsul la toate aceste întrebări este da, următorul punct asupra căruia trebuia să vă concentrați este animalul de companie pe care îl aveți deja și disponibilitatea acestuia de a primi un potențial prieten sau ”rival”.

Dacă avem acasă un câine, spre exemplu, este important să cunoaștem atitudinea acestuia față de alte animale. Cea mai ușoară metodă prin care putem afla acest lucru este să îl observăm atent atunci când îl scoatem la plimbare. Este el prietenos cu alți câini în parc sau este temător sau chiar agresiv? Atunci când intrați în țarcul de câini, aveți încredere să îl lăsați liber, se joacă nestingherit cu alte animale prezente?

Este posibil să observați o anumită reticență sau chiar teamă față de o anumită tipologie – cum ar fi câinii mai mici sau mai mari de talie, sau față de un sex, mai mult decât față de celălalt; în general, masculii nesterilizați sunt teritoriali și devin adesea agresivi. Sterilizarea este soluția ideală de a controla aceste situații, pe lângă numeroasele beneficii pentru sănătatea patrupedului dumneavoastră.

Prietenia dintre câini și pisici – mit sau realitate?

În cazul în care vă gândiți la adopții pisici, datele problemei se schimbă puțin; este doar un mit faptul că toți câinii ”urăsc” pisicile, dar este necesar să testați comportamentul animalului dumneavoastră, înainte de a lua o decizie. Puteți să observați atitudinea sa față de pisicile din jurul blocului sau față de pisica unui vecin, pentru a vedea dacă animalul este în largul lui în prezența acesteia sau dă semne de agresivitate.

În situația în care animăluțul care este deja ”stăpân” în casă este o pisică, lucrurile sunt ușor mai complicate. Majoritatea pisicilor de apartament nu au foarte mult contact cu lumea exterioară, în sensul că proprietarii lor nu le scot în mod regulat la plimbare. Adesea, singurele ieșiri ale acestora sunt cu prilejul vizitelor la cabinetul veterinar, însă comportamentul lor nu poate fi evaluat corect în aceea situație. Aflate în medii noi, pisicile sunt ”paralizate” de frică, așadar reacția lor în această situație nu poate fi luată ca reper.

O soluție la îndemână în acest caz este să o expuneți cu grijă la pisica sau câinele vecinului, pentru a vă putea face o idee mai clară asupra disponibilității sale de a conviețui cu alte animale. Dacă reacția ei este una de agresivitate extremă, din păcate aveți un impediment în a vă duce la bun sfârșit planul de a adopta un nou patruped.

De asemenea, puteți să cereți și câteva lămuriri în legătură cu patrupedul pe care doriți să îl adoptați; dacă el provine dintr-un adăpost, rugați personalul să îi testeze comportamentul cu alte animale de companie, pentru a vă face o idee dacă acesta este o alegere potrivită pentru familia dumneavoastră.

Să presupunem că lucrurile au decurs favorabil și ați decis să mergeți înainte cu adoptarea de noi animale de companie. Să nu vă închipuiți însă că totul va merge de la sine din acest punct, deoarece urmează o perioadă de adaptare, în care trebuie să dați dovadă de atenție și foarte multă răbdare.

În primele zile de conviețuire cu noul membru al familiei, este foarte important să îi supravegheați îndeaproape pe cei doi. În general, animalele au tendința de a fi teritoriale cu mâncarea și cu jucăriile, așadar situația poate degenera rapid în agresivitate. De asemenea, atunci când plecați de acasă, nu îi lăsați singuri de la început, ci în camere separate, astfel încât să aveți certitudinea că aveți animale de companie în deplină siguranță.

Animale de companie și copiii – o prietenie sinceră

Subiectul animale de companie – copii este unul controversat, întrucât există pe de-o parte susținători vehemenți ai beneficiilor acestei relații, dar și categorii largi de oameni care cred că animalele pot fi periculoase, mai ales dacă vorbim de bebeluși. Ce are un fundament real și ce este doar mit în toată această polemică? Vă răspundem în continuare, analizând studii științifice și păreri ale specialiștilor din domeniul psihologiei.

De foarte multe ori, părinții sunt reticenți  în a lua în considerare adopții câine sau adopții pisici, atunci când au un copil mai mic; cele mai frecvente temeri ale lor se leagă de faptul că nu este igienic să ții un patruped în casă, că acesta poate transmite boli sau paraziți externi (purici sau căpușe) sau că părul de animal este periculos dacă e înghițit, sau poate provoca alergii.

Lucrurile pot lua o turnură dramatică în cazul în care un cuplu are deja animale de companie, ale căror locuri în familie și în cămin sunt amenințate, atunci când aceștia află că vor avea un copil. Ei sunt îngrijorați de faptul că a avea un animal în preajma unui copil atât de mic este periculos, din aceleași rațiuni de igienă, dar și din prisma interacțiunii directe a celor doi, care ar putea duce la agresivitate.

Întradevăr, copii, mai ales când vorbim de cei foarte mici, de 0-3 ani, nu stiu să își controleze impulsurile, așadar cel mai probabil vor fi foarte gălăgioși în preajma animalelor, vor face mișcări bruște, putând chiar să le provoace suferință. Ei sunt încă în stadiul în care își testează limitele și forța fizică, așadar nu știu să facă diferența între o mângâiere și un gest brutal, care este dureros pentru animal.

Câinii se pot simți încolțiți și sunt în general stresați și speriați de prea mulți stimuli vizuali și sonori, asemeni celor menționați mai sus. Oricât ar fi de răbdători, există întotdeauna riscul ca frica să se transforme în agresivitate. Aici interveniți dumneavostră – toate interacțiunile între copiii mici și animale trebuie supravegheate atent, mediate și controlate. Este foarte important să învățați copilul să se poarte cu blândețe cu animalul în cauză, și să îi separați atunci când acest lucru nu se întâmplă.

Animalele de companie – tovarăși de aventuri pentru copii

În privința animalelor, există rase mai potrivite pentru copii, adică acele rase care au în general un temperament calm, lipsiți de agresivitate nativă și, cel mai important, răbdător; exemple de astfel de rase sunt beagle, border collie, pudel, golden și labrador retriever. Sigur că rasa de care aparține câinele nu este un adevăr absolut în ceea ce privește firea lor; veți găsi cu siguranță și printre metiși animale cu o personalitate blândă și loială.

Printre pisici găsim și destule animale răbdătoare, care pot fi învățate să tolereze giumbușlucurile copilului dumneavostră; câteva rase ce au aceste calități native ar fi ragdoll, birmaneză, siameză și scottish fold.

Reguli stricte de igienă pentru copiii care interacționează cu animale

În ceea ce privește problema igienei și a părului de animale, există destule soluții pentru a minimiza impactul negativ asupra casei și copilului dumneavoastră. În primul rând, trebuie să vă asigurați că aveți animale de companie îngrijite corespunzător și sănătoase. Acest lucru implică vizite regulate la medicul veterinar și respectarea schemelor de vaccinare și deparazitare internă și externă; un animal sănătos și deparazitat corect nu are ce boli sau paraziți să transmită membrilor familiei dumneavoastră. Mai multe detalii găsiți aici.

Cantitatea de păr din locuință, cu care copilul intră în contact, poate fi redusă prin mai multe metode. O primă soluție ar fi ca, atunci când luați în considerare adopții câine sau adopții pisici, să alegeți așa – numitele rase hipoalergenic; acestea sunt rase de animale care fie au o cantitate redusă sau aproape inexistentă de păr, fie năpârlesc foarte puțin. Câteva astfel de rase ar fi pisica sfinx, albastru de Rusia, devon res sau bengaleză, iar în cazul câinilor, menționăm yorshire terrier, chinese crested, ogarul italian și shih tzu.

O altă opțiune pentru a controla părul din locuință este să tundeți animalul cât mai scurt tot timpul anului. Acest lucru este posibil, doar dacă sunteți atent să îngrijiți animalul corespunzător – să îl țineți îmbrăcat în sezonul rece cu haine potrivite, chiar și atunci când se află în casă. Mai multe informații despre toaletarea animalelor de companie, găsiți în articolul dedicat unor rase de pisici și câini considerate hipoalergenice.

Învățați întotdeauna copilul să se spele pe mâini după ce a interacționat cu animalul și mai ales înainte de a pune mâna pe alimente; obișnuiți-l să nu se joace cu bolurile sau jucăriile câinelui, și din prisma igienei, dar și pentru că animalul ar putea fi teritorial cu aceste obiecte și să devină anxios.

Animalele de companie îi învață pe copii despre compasiune și responsabilitate

De partea cealaltă a baricadei sunt specialiștii care susțin că relația dintre un copil și animalul său de companie are numeroase beneficii pentru sănătatea lui psihică, dar și fizică. Conform unui rezumat a 22 de studii clinice care analizează impactul animalelor asupra copiiilor, efectele pozitive sunt reale și au ramificații în mai multe arii din viața celor mici.

Deținerea unui animal îi învăța pe copii în primul rând ce este empatia față de o altă ființă, precum și blândețea și iubirea necondiționată. Un copil ce crește cu un câine va știi ce înseamnă să fii responsabil și să ai grijă de altcineva, înafară de propria persoană; puteți stimula acest lucru prin a-i da copilului mici sarcini, corespunzătoare vârstei sale. Astfel, cei mici ar putea să îi pună apă și mâncare, ajutați de unul dintre părinți, sau să îi pună lesa și hamul la locul lor, după plimbare.

Copiii mai mari își pot însuși mai multe responsabilități, cum ar fi periatul regulat al animalului, să îi pună apă și mîncare, să îl scoată la plimbare. Ei ar putea chiar să le dea patrupezilor câteva noțiuni de dresaj de bază, ceea ce va facilita crearea unei legături de încredere și mai strânse între aceștia.

Studiile au arătat că un copil care a beneficiat de prezența unui câine în căminul său are abilitați sociale, o dezvoltare cognitivă și încredere în sine mai bune. De asemenea, animalele sunt excelente în a stimula pe cei mai introvertiți să comunice mai ușor, așa cum puteți citi mai detaliat în secțiunea următoare (”Terapia asistată de animale de companie”). Învățând să comunice mai ușor, copiii devin mai deschiși și mai relaxați, iar anxietatea și sentimentul de singurătate sunt diminuate semnificativ.

Terapia asistată de animale de companie

Animalele de companie pot reprezenta un prieten fidel și o sursă de relaxare pentru stăpânii lor. Beneficiile prezenței lor pot ajunge însă mult mai departe, atunci când vorbim de terapia asistată de animale (TAA).

Potențialul unor animale de companie de a ajuta persoane ce suferă de diverse tulburări de ordin psihic sau comportamental a fost teoretizat de dr. Boris Levinson, un psihoterapeut specializat în lucrul cu copiii, în anii 1960. El a descoperit accidental că prezența câinelui său la ședințele de terapie ajută copiii cu dizabilități mentale să se relaxeze și să comunice. El și-a continuat cercetările și a atribuit acestei metode numele de ”pet therapy” – terapie cu animale de companie, punând astfel bazele domeniului TAA.

Există însă numeroase dovezi că animalele au fost folosite pentru a alina suferința oamenilor cu mult înainte de introducerea conceptului și a numelui de TAA, începând cu Evul Mediu, și continuând cu asistenta medicală Florence Nightingale, care a scris despre proprietățile terapeutice ale prezenței animalelor în preajma bolnavilor.

Explicația pentru eficacitatea acestei metode constă în nevoia omului de a se întoarce spre natură, sau de a fi ”re-umanizați”, în termenii dr. Levinson; practic, în mijlocul vieții haotice și agitate, pline de evenimente ce ne dezumanizează, prezența acestor animale de companie este capabilă să ne readucă cu picioarele pe pământ, să ne ancoreze în ceea ce contează cu adevărat.

O altfel de terapie

Cercetările au arătat că există beneficii reale în lucru cu animalele, de care se pot bucura persoane cu dizabilități fizice sau psihice, diverse tulburări comportamentale sau de dezvoltare.

Pentru terapie se folosesc și alte vietăți, cum ar fi caii, însă cea mai populară alegere a animalului în practicarea TAA rămâne cea a câinilor. Este și cazul țării noastre, unde un astfel de program este derulat de cei de la Asociația Clubul Câinilor Utilitari. Echipa de Terapie și Activități Asistate de Animale București cuprinde 7 câini și 10 voluntari.

Printre cele mai apreciate rase de câini pentru acest tip de activități și terapie sunt golden retriever, labrador retriever, ciobănesc german, pudel, ogar, saint bernard, pomeranian, border collie, yorkshire terrier sau pug. Menționăm însă că orice câine poate deveni potrivit pentru terapie, indiferent de rasă, atâta timp cât are calitățile native necesare și este instruit corect.

Câinii trec printr-o pregătire specială, ce durează aproximativ 2 ani, la finalul cărora obțin o certificare în TAA. Este important ca animalul să aibă unele caracteristici native, cum ar fi o fire blândă și sociabilă, în timp ce alte calități îi sunt insuflate, în urma pregătirii intense; el trebuie să fie extrem de răbdător și să aibă o rezistență mare la stres, cum ar fi zgomotele puternice sau mișcările bruște, în cazul copiiilor cu dizabilități psihice.

Este așadar foarte important ca animalul din acest program să fie învățat să rămână concentrat, calm și sub controlul instructorului său, fără a se lăsa distras de diverși stimuli vizuali sau sonori, care apar inerent în timpul ședințelor de terapie.

Beneficiarii acestui program sunt persoane cu diverse dizabilități psihice și fizice, ce suferă de depresie și anxietate, cum ar fi retard fizic sau mental, copii cu TSA sau sindromul down, sau cu diverse tulburări de comunicare sau dezvoltare. De asemenea, echipele de câini de terapie și voluntarii ce se ocupă de ei vizitează bolnavii din spitale, azile de bătrâni, centre de copii sau adulți cu diverse tulburări pisihice, dar susțin și activități educaționale în școli.

Beneficiile acestui tip de terapie sunt numeroase, între care amintim diminuarea stresului și inducerea unui sentiment de calm și echilibru, creșterea încrederii în sine, facilitarea comunicării și responsabilizarea față de o altă ființă.