Burito, motanul cu 9 vieți

“O mână de oase”-medicină socială

Burito este un motan care a fost găsit zăcând pe marginea unui drum județean din Constanța. După cum arăta când a fost găsit, se pare că fusese lovit de mașină și că zăcuse în acel loc mai multe zile de-a rândul, incapabil să se miște sau să mănânce.
A ajuns la noi de urgență, într-o stare care ne făcea să credem că nu are prea multe șanse de supraviețuire, însă ne-am hotărât să încercăm; cântărea cu totul un kilogram și jumătate, adică mai puțin de jumătate din greutatea normală a unui motan de vârsta lui. 

Burito prezenta o fisură a ramurei mandibulare, ceea ce îl împiedica să mănânce sau să bea apă. De asemenea, semnele neurologice prezente – lipsa echilibrului, poziția ciudată a capului, aplecat spre partea stângă, pierderea parțială a vederii –  ne-au ajutat să înțelegem că probabil suferise un traumatism cranian.

Medicină-socială-recuperare-motan
Medicină-socială-recuperare-motan

Ne-am hotărât să-l anesteziem pentru a-i repara fisura mandibulară și pentru a-i insera un tub în stomac, astfel încât să poată fi hrănit de către personalul medical până la sudarea mandibulei. Greutatea corporală foarte mică ne îngrijora, așadar a urmat un program riguros de hrănire artificială, cu mâncare specială pentru pacienți în convalescență. La doar o săptămână după intervenția chirurgicală, Burito dădea semne că ar dori să mănânce singur, ceea ce ne bucura enorm.

Aspectul lui scheletic, aproape lipsit de păr în totalitate contrasta cu forța lui interioară, prin care ne-a inspirat și nouă speranța că îl vom putea salva.

Pe drumul greu al recuperării

Recuperarea lui Burito a fost una fluctuantă. Erau zile când credeam că sigur va scăpa, pentru ca imediat să urmeze alte câteva zile proaste, când părea că nu mai vrea să mănânce nimic și că tot efortul nostru era în zadar.

Nu părea să ia în greutate deloc, deși depuneam eforturi uriașe să-i cumpărăm doar cea mai bună și mai gustoasă mâncare. Burito era un caz de medicină socială, era motanul clinicii, pentru că doamna care l-a adus la noi a sunat din ce în ce mai rar, după care a uitat complet de el.

medicină-socială-motan-recuperare
medicină-socială-motan-recuperare

După 6 luni de la internare, starea lui Burito nu părea că se îmbunătățise prea mult, în ciuda tratamentului neurologic administrat zilnic și a determinării noastre de a-l îngrășa. Deși programul zilnic al clinicii Green Vetcare este unul foarte încărcat, asistentele medicale au început să-și rupă câte 10-15 minute pe fiecare tură pentru a-l scoate în curte.

Dragoste, pe lângă medicină socială

Aerul curat, băile de soare, dar, mai ales, mângâierile și atenția păreau că au un efect pozitiv, pentru că imediat ce se întorcea în cușca lui, Burito cerea de mâncare. Aplicând acest tratament zilnic, am reușit să vedem o îmbunătățire notabilă, de la o săptămână la alta, în ceea ce privește creșterea în greutate.

Treptat, și semnele neurologice s-au mai ameliorat, iar Burito a putut fi integrat în grupul pisicilor adulte care trăiau la clinică, în așteptarea unei familii adoptive. 

Cazul lui Burito a fost unul special pentru noi, pentru că a fost dovada clară a ceea ce deja știam, anume că animalele răspund într-un mod pozitiv la căldura și manifestările de afecțiune în timpul recuperării medicale

 

În timp, motănelul care putea fi descris drept “o mână de oase” în momentul internării, a devenit o felină adevărată, cu poftă de mâncare și de viață și cu o capacitate extraordinară de a se arăta afectuos cu oricine ar fi dorit să-l cunoască. 

 

Articole similare

Doi frați abandonați pe DN1

Detalii caz Doi frați abandonați pe DN1

Drumul spre casă Ne întorceam după cinci zile petrecute într-un sat, unde am sterilizat gratuit câinii și pisicile oamenilor din împrejurimile Sibiului. Toată echipa era obosită, dar ne simțeam satisfăcuți de efortul depus, pentru că mai bine de 300 de animale nu se vor mai înmulți, dând naștere puilor nedoriți.  O campanie de asemenea proporții […]

Citiți articolul despre Doi frați abandonați pe DN1

Burito, motanul cu 9 vieți

Detalii caz Burito, motanul cu 9 vieți

“O mână de oase”-medicină socială Burito este un motan care a fost găsit zăcând pe marginea unui drum județean din Constanța. După cum arăta când a fost găsit, se pare că fusese lovit de mașină și că zăcuse în acel loc mai multe zile de-a rândul, incapabil să se miște sau să mănânce. A ajuns […]

Citiți articolul despre Burito, motanul cu 9 vieți

Ice, motanul supraviețuitor

Detalii caz Ice, motanul supraviețuitor

Oamenii potriviți, la locul potrivit Una dintre cele mai satifăcătoare misiuni ale clinicii noastre de medicină socială este participarea la campanii de sterilizare în masă. Aceste proiecte permit ca un număr de 50 -100 de animale să fie sterilizate în mod gratuit într-o zi de lucru. Ele se adresează câinilor și pisicilor de pe stradă […]

Citiți articolul despre Ice, motanul supraviețuitor

Teddy, terrier-ul cu hernie perianală

Detalii caz Teddy, terrier-ul cu hernie perianală

Un cățel norocos   Teddy este un cățel oarecare, un mustăcios vesel și foarte iubitor, care a fost găsit într-o noapte, umblând singur pe drumul dintre două localități din județul Călărași. Teddy a avut norocul să fie găsit de o doamnă care nu a trecut indiferentă pe lângă el, conștientă fiind că acesta poate fi […]

Citiți articolul despre Teddy, terrier-ul cu hernie perianală