Doi frați abandonați pe DN1

Drumul spre casă

Ne întorceam după cinci zile petrecute într-un sat, unde am sterilizat gratuit câinii și pisicile oamenilor din împrejurimile Sibiului. Toată echipa era obosită, dar ne simțeam satisfăcuți de efortul depus, pentru că mai bine de 300 de animale nu se vor mai înmulți, dând naștere puilor nedoriți. 

O campanie de asemenea proporții înseamnă câte 10 -12 ore de muncă pe zi, cu un număr de peste 60 de animale sterilizate zilnic. În fiecare dintre cele cinci zile, dar, mai ales spre finalul campaniei, când oboseala și stresul devin aproape imposibil de gestionat, echipa medicală urmează un protocol strict, aproape milităresc, care ne ajută să fim siguri că toate animalele primesc aceleași servicii de calitate și același grad de atenție. În acest fel, ne asigurăm că viețile animalelor care ajung pe mesele de operație sunt în deplină siguranță, indiferent cât de obosiți suntem. 

Pentru că și drumul de întoarcere  acasă respectă un astfel de protocol, ne-am oprit pentru un popas pe DN1, un drum foarte circulat, chiar și pe timp de noapte. Nici bine nu am oprit ambulanța veterinară, când două mogâldețe au ieșit, disperate din tufisurile de pe marginea drumului. De bucurie, nici nu știau ce giumbușlucuri să mai facă. Se puneau cu burticile în sus, semn de supunere, și plângeau disperați, încercând să ne convingă să nu-i lăsăm acolo. Pentru că asta însemna moarte sigură; și ei erau doi copii speriați, dornici să meargă acasă cu cineva care să-i ocrotească și să-i iubească. 

Alin și Alina călătoresc cu ambulanța

Am hotărât instantaneu că-i vom lua cu noi, deși nu aveam deloc spațiu în clinică. Ne gândeam, mai ales, la faptul că acești doi puiuți sunt încă vulnerabili, fiind nevaccinați și că este foarte probabil să se îmbolnăvească. Cu toate acestea, să-i lăsăm acolo ar fi însemnat ca Alin și Alina să devină victime sigure ale traficului nebunesc de pe DN1. 

Tot drumul spre București au tăcut mâlc, speriați și uimiți că cineva i-a găsit în pustiul în care fuseseră abandonați. Intenția celui care îi lăsase acolo a fost, în mod cert, să nu le ofere nicio șansă de a se întoarce înapoi sau de a supraviețui. Îmi vine greu să cred că cineva și-ar putea imagina că doi pui de câteva luni pot găsi de mâncare într-un popas oarecare de pe un drum național, la distanță mare de vreo localitate. Probabil că nu erau văzuți altfel, decât gunoi de care trebuie să scapi. 

Aventurile nu se opresc aici

Ajunși la clinică, cei doi frați au devenit rapid preferații tuturor, pentru că, având mâncare la dispoziție și simțindu-se în siguranță, se puteau concentra pe singurul lucru important, la această vârstă: joaca. 

Pe tot parcursul vaccinării, Alin și Alina au fost ținuți în carantină, nefiindu-le permis să ia contact cu niciun alt animal. Cu toate acestea, traiul într-o clinică veterinară presupune expunerea la diverse boli, chiar și atunci când se iau cele mai stricte măsuri de siguranță. 

Cei doi pui au prezentat semne ușoare de Parvoviroză. Au primit tratament intensiv și au reușit să treacă peste această boală în majoritatea cazurilor letală, destul de ușor. 

La câteva luni după ce au fost găsiți, Alin și Alina au fost adoptați separat. Cu toate acestea, ei duc o viață fericită, ferită de griji, complet diferită față de cea care le fusese sortită atunci când s-au născut nedoriți. 

La doar două luni de viață, cei doi pui au fost abandonați în pustietate, fără nicio considerație pentru trauma suferită în urma despărțirii de mama lor sau de suferința cauzată de condițiile vitrege în care au fost lăsați. Fără nicio posibilitate de a găsi hrană sau apă, expuși la un pericol iminent, singuri și terifiați, Alin și Alina sunt reprezentativi pentru miile de pui care mor anual, din cauza lipsei de responsabilitate a stăpânilor lor.

Practic, ei ispășesc o vină care nu este a lor. Iar pedeapsa este o viață mizerabilă sau chiar moartea.