Mușcătura de căpușă – un pericol ascuns

Deparazitare externă câini

Atunci când vine vorba de sănătatea animalelor de companie, mușcătura de căpușă reprezintă un real pericol, care poate avea consecințe grave. În continuare vom detalia despre cât de importantă este deparazitarea externă câini și pisici, dar și despre modul de a alege cele mai potrivite produse pentru aceștia.

Este foarte important să înțelegem că deparazitarea externă nu este opțională, mai ales atunci când vorbim despre câini, care ies la plimbare în fiecare zi. Chiar și în cazul pisicilor care nu ies din casă, trebuie să le protejăm, deoarece pot lua cu ușurință purici atunci când mergem cu ele la veterinar.

Un alt mit legat de deparazitare internă câini este acela conform căruia aceasta trebuie făcută doar în sezonul cald. Schimbarile climaterice au făcut ca, în ultimii ani, paraziții cum ar fi puricii, țânțarii sau căpușele să fie prezenți în natură sau în parcuri pe tot parcursul anului. Așadar, este esențial să protejăm permanent animalul de companie împotriva acestora, deoarece nerespectarea acestei proceduri poate avea consecințe grave.

Puricii sunt cu siguranță cei mai comuni paraziți extern al animalelor de companie. Ei se dezvoltă cel mai bine în zone umede, calde și fără expunere directă la razele soarelui. Câinele îi poate lua cu ușurință din iarbă în timpul plimbarilor zilnice. Odată ajunși pe animal, puricii depun ouă, iar larvele acestora se dezvoltă într-o perioadă între 2 săptămâni și 6 luni, în funcție de diverși factori, cum ar fi cei de mediu și de temperatură. În anotimpul rece, acest ciclu de dezvoltare poate fi mai lent, dar asta nu înseamnă că veți scăpa de ei.

Puricii și discomfortul pe care îl creează animalelor de companie

Puricii se hrănesc cu sângele animalului – gazdă, iar în cazul unei infestări majore, acest lucru se poate traduce chiar prin instalarea anemiei la animalul dumneavoastră de companie. În cazul puilor foarte mici, o infestare serioasă cu acești paraziți poate fi chiar fatală.

Prezența lor poate fi greu de depistat, întrucât puricii sunt foarte mici și de culoare neagră, și se pot ”pierde” cu ușurință în blana deasă a animalului, în special dacă aceasta este închisă la culoare. Este posibil să găsiți mai degrabă ”urme” ale lor decât puricii în sine – excremente de culoare neagră sau ouă de culoare albă. Alte semne ale prezenței acestora sunt date de scărpinatul excesiv al animalului, precum și zone în care au goluri de păr.

Reacțiile animalelor la aceștia sunt diferite, începând cu disconfort și mâncărimi și putând ajunge până la scărpinat excesiv și provocarea de răni, care pot sângera și se pot chiar infecta. Un anumit procent de câini dezvoltă o alergie la saliva de purici; acest lucru înseamnă că o simplă mușcătură îi poate provoca animalului mâncărimi serioase, ceea ce duce la scărpinat pâna la sânge. Protecția în cazul animalelor cu această problemă trebuie să fie și mai vigilentă.

Puricii pot fi purtători ai larvelor de tenii, un tip de parazit intestinal. Animalul se poate infesta cu acești paraziți doar dacă înghite un purice purtător – un scenariu plauzibil, având în vedere că patrupedul se scarpină și se spală cu gura. Ajunși în sistemul digestiv, larvele se vor dezvolta în viermi adulți și vor popula sistemul digestiv al câinelui. Această boală nu poate fi transmisă de la animal la om, doar dacă omul înghite la rândul său un purice purtător.

Deși gazda lor preferată o reprezintă câinele sau pisica, puricii pot trăi și pe corpul uman, provocând mâncărimi și disconfort.

Așadar, pericolul infestării și reinfestării cu purici al animalelor noastre este dublat de schimbările climatice, care determină proliferarea paraziților pe tot sau aproape tot parcursul anului, dar și de ciclul de lungă durată a înmulțirii larvelor depuse pe patrupezi. Precauția și deparazitarea externă câini și pisici pe tot parcursul anului, fără excepție, este soluția ideală pentru a-i proteja.

Puricii nu sunt singurii paraziți externi de care să ne ferim animalele de companie

Țânțarii reprezintă un alt parazit care poate face probleme animalelor de companie, în special câinilor. Deși nu putem spune că acesta infestează animalul, deoarece nu trăiește efectiv timp îndelungat pe pielea sa, mușcăturile ocazionale de țânțari pot duce la boli grave, cum ar fi dirofilarioză (sau viermi la inimă).

Alți paraziți externi ce ne pot ataca animalele de companie sunt reprezentați de căpușe. Acestea sunt insecte de mici dimensiuni care trăiesc în zone împădurite, dar și în vegetație deasă sau iarbă înaltă. Parcurile sunt și ele infestate de acești paraziți, așadar atât animalele de companie, cât și oamenii le pot lua cu ușurință în timpul unei plimbări obișnuite.

Aceste căpușe se agață de animalul de companie și sunt inițial ușor de îndepărtat; în cazul câinilor, ele se prind cel mai des în zona gâtului sau la încheietura membrelor, iar la pisici, le putem găsi în general în zona feței sau a gâtului.

Paraziții de acest tip se hrănesc cu sânge, așadar în următoarele 36 – 48 de ore va avea loc mușcătura – momentul în care ei se atașază de gazdă și devin mai greu de eliminat.

Se estimează că aproximativ o treime dintre căpușe sunt purtătoare de boli infecțioase grave, ce se transmit prin saliva acestora. Unele dintre aceste boli pot fi transmise și la oameni, așadar vigilența în cazul acestor paraziți trebuie să fie o prioritate, atât pentru animal, cât și pentru dumneavoastră și întreaga familie.

Printre bolile pe care aceste căpușe le pot transmite se numără erlichioza sau hemobartonella. Alte afecțiuni grave ce pot surveni după mușcătura de căpușă sunt boala Lyme sau babesioza, aceastea putând fi transmise și la om. Cele două afecțiuni sunt provocate de specii diferite de căpușe, care sunt purtătoare ale bacteriilor respective.

Mai frecventă în cazul omului este însă boala Lyme, transmise de căpușe infectate cu bacteria Borrelia burgdorferi, această afecțiune purtând și numele de borelioză. În primă fază, simptomele la om sunt asemănătoare celor de gripă – febră, dureri de cap, oboseală, dureri musculare; lăsată netratată, bacteria va circula prin sistemul circulator și va da noi manifestări, ca inflamații ale articulațiilor, de ordin neurologic și cardiac. Simptomele sunt asemănătoare și în cazul câinilor, mai multe detalii puteți găsi aici.

Prea mici pentru ochiul liber, dar la fel de periculoși

Păduchii sunt un alt parazit care poate apărea la animalele de companie; specia de păduchi care pot infesta animalul nu se pot transmite, însă, la om. Singurul mod de contaminare este prin contactul direct cu un alt animal purtător. Simptomele după care vă puteți da seama că animalul dumneavoastră are păduchi includ scărpinatul, apariția unor goluri de păr, mici răni provocate de mușcături, precum și blană cu aspect mat și aspru.

Râia la câini poate fi provocată de două specii diferite de paraziți, care poartă numele de acarieni sarcoptici, respectiv demodex. Aceștia se transmit fie de la un alt animal infestat, fie din mediu, paraziții fiind foarte rezistenți.

Râia sarcoptică este extrem de contagioasă și este singura formă care se poate transmite și la om, prin contactul cu un animal infestat. Este cauzată de un tip de acarieni care își depun ouăle în pielea animalului, iar timpul de dezvoltare al acestora este undeva între 2 – 8 săptămâni. Zonele afectate inițial sunt urechile, încheieturile și burta, însă acestea se pot extinde rapid, până la acoperirea întregului corp. Simptomele includ mâncărimi intense, căderea părului, cruste și sângerare, iar în cazul în care este netrată, pot ajunge până la îngroșarea pielii și inflamarea nodulilor limfatici.

Râia democică nu este transmisibilă și la om și are de obicei manifestări mai puțin severe în cazul animalelor. Este provocată de demodex canis, un tip de acarieni ce trăiesc în mod normal pe pielea câinelui și este inofensiv. Însă, la un animal cu sistemul imunitar slăbit, acești paraziți se vor dezvolta în exces și vor da manifestări ca mâncărimi și pierderea părului și cruste pe zone restrânse ale corpului. Cei mai susceptibili la această formă de râie sunt fie puii imuno- compromiși, fie câinii de vârstă înaintată, ce au o sănătate precară.

Râia auriculară este des întâlnită la pisici și este foarte contagioasă. Această afecțiune este provocată de un tip de acarieni, numiți Otodectes cynotis, care se concentrează în canalul auricular. Câteva semne care să indice prezență acestei boli includ scărpinatul excesiv în zona urechilor, scuturatul și ținerea capului într-o poziție nefirească. Râia provoacă simptome ca mâncărimi, ce pot determina animalul să își provoace răni, cruste și apare sub forma unor depozite de culoare închisă, asemănătoare zațului de cafea în canalul urechii.

Cum scăpăm de ei?

Toate aceste probleme ce pot cauza disconfort sau boli infecțioase animalului dumneavoastră de companie pot fi prevenite cu produse de deparazitare externă câini sau pisici. Cum alegem însă produsul potrivit pentru animalul nostru, având în vedere oferta foarte mare de pe piață? Cel mai indicat este să cereți sfatul medicului veterinar, în cadrul consultației la cabinet. Rețineți că produsele aplicate necorespunzător pot avea efecte adverse grave, precum și sensibilitatea animalului la o anumită substanță.

Pentru câini, opțiunile includ zgărzi antiparazitare, cum ar fi produsul Foresto, ce are o acțiune de până la 8 luni sau pipete ce se aplică local, pe ceafa animalului. Acestea pot avea ca perioadă de acțiune o lună de la aplicare, cum ar fi Advantix sau 3 luni – Bravecto. Un produs ce funcționează atât pentru a preveni infestarea cu purici, cât și pentru tratamentul râiei auriculare la pisici este Stronghold, însă asigurați-vă întotdeauna că urmați sfatul medicului înainte de a-l administra.

Produsele au substanțe și moduri de funcționare diferite – unele au efect acaricid (de ucidere a paraziților deja prezenți), iar altele au și efect repelent (de a-i ține la distanță, prevenind astfel infestarea). De asemenea, ele se folosesc în funcție de greutatea și talia animalului.

Este foarte important să urmați sfatul medicului în folosirea acestor produse, întrucât unele sunt destinate unei singure specii (câine sau pisică) sau exclusiv adulților. Există produse de deparazitare externă câini care sunt extrem de toxice pentru pisici și pot duce la intoxicarea și chiar moartea acestora.

De asemenea, chiar dacă produsul corespunde teoretic animalului dumneavoastră, există posibiliatea ca acesta să aibă o reacție alergică la o anumită substanță. Supravegheați întotdeauna atent patrupedul timp de 24 de ore de la aplicarea unui produs antiparazitar și contactați de urgență medicul la orice semne de îngrijorare (cum ar fi iritația locală, tulburări respiratorii, orice alte manifestări nefirești).

Despre mușcătura de căpușă și babesioză – metode de prevenție și tratament

Deparazitarea externă câini este o metodă eficientă de a ține paraziții la distanță, atunci când alegem să folosim un produs adecvat, cu acțiune repelentă. Cu toate acestea, este foarte important ca, ori de câte ori mergem la plimbare în natură sau într-un parc cu vegetație suficientă, să ne controlăm cu atenție câinele, pentru a depista eventualele căpușe care s-ar fi putut atașa de el. O mică neatenție poate avea urmări serioase, întrucât acestea sunt purtătoare de bacterii ce cauzează boli grave.

Una dintre aceste afecțiuni este babesioza, clasificată drept boală – vectorială, deoarece căpușa acționează ca intermediar între bacterie și mamiferul – gazdă. Nu toate căpușele o pot transmite, ci doar anumite specii care sunt purtătoare ale acestei bacterii.

Primul care a observat aceste microorganisme a fost Dr. Victor Babeș, bacteriolog român care a semnat primul tratat de bacteriologie din lume. La sfârșitul secolului al 19 – lea, el a observat prezența acestor paraziți în eritrocitele (globulele roșii ale sângelui) vacilor și oilor. Bacteria a fost numită ”babesia”, după numele celui care a descoperit-o.

Inițial, bacteriile de acest tip și care duc la boli infecțioase la câini erau clasificate în două categorii – mari, numite Babesia canis și mici, numite Babesia gibsoni. Descoperirile ulterioare au arătat că există de fapt mult mai multe specii ale bacteriei de tip babesia ce pot afecta câinii și că acestea diferă în funcție de zona geografică.

Studiile recente (detalii aici) arată că mușcătura de căpușă nu este singurul mod de transmisie a bacteriilor de tip babesia. Alte moduri în care un câine se poate infecta sunt fie prin transfuzii de sânge, fie prin contactul cu rănile unui câine infectat, acest ultim scenariu fiind valabil în cazul câinilor de luptă. Există teorii conform cărora transmisia s-ar face și prin placentă, de la mama infectată, la pui.

Animalele de companie trebuie ferite de căpușe tot timpul anului

Mușcătura de căpușă rămâne însă modul cel mai frecvent de transmitere a acestor paraziți; odată ce căpușa se agață de animalul -gazdă și penetrează pielea, ea poate transmite prin salivă bacteriile. Acestea ajung în sângele animalelui și se răspândesc prin sistemul circulator. Bacteriile pătrund în globulele roșii ale câinelui, distrugându-le și în același timp determinând sistemul imunitar să le atace.

Perioada de incubație, până când apar simptomele, poate dura oriunde între 2 săptâmâni și câteva luni. Primele semne în babesioză includ febră, letargie, urină închisă la culoare (roșiatică), lipsa poftei de mâncare. Diagnosticul se face pe baza analizelor complexe de sânge și a urinei, dar se poate efectua și un test microscopic.

Tratamentul este unul complex și include combinații de antibiotice sau medicamente anti-infecțioase pentru a încerca eliminarea paraziților din babesioză. Tratamentul are toxicitate ridicată și poate avea efecte adverse grave, cum ar fi afectarea suplimentară a rinichilor, ficatului sau sistemului nervos central. În rest, tratamentul este de suport al pacientului, în funcție de simptome.

Evoluția bolii depinde foarte mult de stadiul în care este depistată, precum și de starea de sănătate generală a câinelui; animalele cu alte boli cronice sau cu un sistem imunitar slăbit sunt mai predispuse spre complicații. Acestea pot include infecție generalizată, precum și anemie hemolitică, cauzată de distrugerea rapidă a globulelor roșii din sânge. În unele cazuri, aceste complicații pot duce la multipla cedare a organelor, cum ar fi insuficiența renală sau hepatică, precum și probleme respiratorii și ale sistemului nervos central. Organismul poate intra în șoc și să rezulte chiar decesul.

Există un vaccin în Europa pentru babesioză, însă acesta nu protejează 100% de dezvoltarea bolii, ci ajută organismul să producă anticorpi împotriva bacteriei Babesia canis. Prin urmare, în cazul în care animalul are parte de mușcătura de căpușă infectată, va face o formă mai ușoară a bolii, față de situația în care acesta nu ar fi fost deloc vaccinat.

Deparazitare internă câini

Paraziții interni sunt de mai multe tipologii – helminții (din care fac parte subgrupele tapeworms și roundworms) și protozoare, de tip unicelular.

Din grupa tapeworms fac parte trei tipuri de paraziți, numiți și tenii. Puricele este cel care poate transmite larvele de tenii, dar și păduchii, in cazul câinilor. Aceștia ajung în tractul digestiv al animalului prin ingestie, în momentul în care este înghițit (de exemplu în timpul toaletării), unde își urmează ciclul de dezvoltare. Câinii și pisicile pot contracta celelalte două tipuri de tenii prin consumarea carnei crude a unor animale infectate (cum ar fi șobolani, oi, vaci, porci). Toate aceste forme se pot transmite si la om.

Roundworms sunt viermii rotunzi, din care fac parte toxocara la câine sau la pisică, hookworms, whipworms, lungworms si heartworms (viermi la inimă sau dirofilaria).

Toxocara la câini – în general, larvele se situează în uterul femelelor și sunt transmise direct puilor. Aceștia sunt așadar infestați de la fătare și încep să elimine paraziți în fecale în jurul vârstei de 6-7 săptămâni. Semne ale infestării sunt apatia și abdomenul foarte umflat, în cazul prezenței masive a paraziților putând produce chiar ocluzie intestinală.

Toxocara la pisici – se transmite de la mamă la pui doar prin laptele matern de la un animal infectat. Ele se dezvoltă în sistemul digestiv și sunt eliminate apoi prin fecale, iar ouăle acestora pot fi ingerate de alte animale.

Toxocara poate fi transmisă și la om, prin ingestia ouălor eliminate de un animal infestat. În cantitate mică, paraziții prezenți la oameni e posibil să nu producă niciun fel de simptome. În cantitate mai mare, aceștia pot migra în organe și afecta țesuturile acestora, dar pot ajunge și la ochi, provocând orbirea.

Principalele metode de a preveni și a ține sub control infestarea cu toxocare la câini și pisici este deparazitarea internă, făcută conform indicației medicului. Primele doze se administrează în jurul vârstei de 4 săptămâni, cu repetare.

Animalele de companie pot fi purtătoare de paraziți interni

Hookworms sunt viermi cu cap în formă de cârlig, prezente în intestinul subțire al câinelui; infestația are loc prin penetrarea pielii animalului, după care parazitul migrează în sistemul digestiv. Aici se ancorează de țesut, distrugându-l și hrănindu-se cu fluidele secretate. Puii pot contracta boala din laptele mamei infectate.

Whipworms au formă de bici și sunt mai rar întâlniți. Parazitul se ancorează în țesutul intestinului gros și poate provoca scaune diareice cu eliminare de mucus și sânge. Heartworms sau viermii la inimă – larvele trăiesc în sistemul circulator și se localizează apoi în cord. Transmiterea se face prin țânțari, care preiau larvele de la un animal infectat și le transmit altora, prin mușcătură.

Lungworms – câinii și pisicile pot contracta acest tip de viermi prin ingestia de melci purtători ai paraziților. Ajunși în animalul – gazdă, ei se localizează în plămâni; în cantite mare, provoacă tuse, sunt eliminați și înghițiți, de unde vor fi eliminați prin fecale.

Din grupa paraziților unicelulari fac parte isospora (infestează câini sau pisici), neospora (se găsește doar la câini și vaci) și mai cunoscutele giardia și toxoplasma.

Giardia se localizează în intestinul subțire al animalele domestice, dar poate fi transmisă și la om. În cazul animalelor, ea se poate manifesta prin scaune diareice acute sau cronice. Transmisia se face prin ouăle eliminate prin fecalele animalului, care ajung în mediu și sunt reingerate.

Toxoplasma au ca gazdă intestinul subțire al pisicilor, de unde sunt eliminate prin fecale. În general, felinele nu prezintă simptome, însă boala poate fi transmisă oamenilor, dacă iau contact cu fecalele animalelor infestate. Simptomele în cazul oamenilor pot fi similare gripei, iar în cazul celor cu un sistem imunitar slăbit, sunt posibile leziuni celulare. Femeile gravide ce contractează acești paraziți pot transmite infecția fătului, provocând anomalii ale acestuia sau chiar avortul.

Cum ne ferim animalele de paraziți interni?

Toate aceste tipuri de paraziți interni pot fi tratați sau preveniți prin deparazitare internă câini sau pisici făcută periodic, la indicația medicului. În cazul puilor, prima deparazitare se face în jurul vârstei de 4 săptămâni și se repetă; doza și frecvența repetării va fi stabilită de medic, în funcție de ce a eliminat după prima doză.

În cazul adulților, se va face deparazitare internă câini și pisici o dată la 1-3 luni, în funcție de produsul folosit. Este foarte important să efectuați aceste deparazitări interne la intervale regulate de timp, o doză făcută acum un an în mod sigur nu mai are niciun efect, iar animalul dumneavoastră de companie este total expus.

Pe piață există produse de tip comprimate, ce trebuie înghițite de animal, sau cu aplicare locală, de tip pipetă, ce protjează împotriva paraziților interni și externi, în același timp. Este foarte important să urmați întotdeauna indicația medicului, atunci când administrați un anti – parazitar. Rețineți că puii necesită produse special destinate lor, și nu doze fracționate din pastilele pentru adulți. Acestea sunt prea puternice și există pericolul morții subite și ăn bloc a paraziților și obstrucția intestinală.

Împreună cu o igienă corespunzătoare, aceste metode pot preveni și infestarea noastră și a membrilor familiei. Principalele moduri prin care paraziții ajung în corpul uman sunt  – prin consumul de carne de la un animal infestat (oi, vaci, porci) ce nu este tratată termic suficient; prin ouăle paraziților eliminate în fecalele câinilor sau pisicilor; acestea pot infesta omul fie prin contact direct, fie prin contaminarea apei și a legumelor sau fructelor, ingerate apoi de oameni.

Infestarea cu viermi la inimă – o nouă provocare

Banalii țânțari pot fi purtători ai unor boli extrem de grave. Faptul că aceștia sunt prezenți peste tot – în natură, dar și în marile orașe, în parcuri și chiar în locuință, fac ca prevenția bolilor transmise să fie complicată.

Pintre aceste boli se numără și dirofilarioza, cunoscută și sub numele de ”viermi la inimă”. Există peste 70 de specii de țânțari ce sunt purtătoare ai acestor paraziți, prin absorbția lor din sângele unui animal infectat. Prevalența cazurilor într-o țară ca România este foarte mare, din cauza suprapopulării străzilor cu animale fără stăpân; acestea sunt susceptibile la mușcăturile de țânțari, stând mereu afară, și pot fi purtători  ai bolii până la 7-8 ani de zile.

Ajunse în gazda  intermediară – țânțarul – microfilariile se dezvoltă și ajung în stadiul de larve, proces ce durează cel puțin 2 – 3 săptâmâni. Acestea migrează apoi spre cavitatea bucală a țânțarului; acesta mușcă unul sau mai multe animale, transmițând astfel paraziții unei gazde permanente.

Majoitatea cazurilor de îmbolnăvire se înregistrează în rândul câinilor, cele raportate de pisici infestate fiind foarte rare, însă este posibilă și infestarea la oameni, cai, sau animalele sălbatice.

Larvele ajunse în organismul câinelui se dezvoltă lent, pe parcursul a câteva luni. În primă fază, acestea se localizează la nivel subcutanat (sub pielea animalului); după parcurgerea unui alt stadiu de creștere, larvele pătrund în sistemul circulator al gazdei. Odată ajunse în acest unct, ele pot ajunge cu ușurință în inimă, dar și în plămâni, prin artera pulmonară.

Cum știm că avem un animal infestat cu viermi la inimă?

Tot acest proces, de la momentul infestării animalului și până la maturizarea viermilor, durează între 5 și 7 luni. Primele simptome ale bolii se manifestă așadar într-un stadiu avansat al bolii. Prezența paraziților, dar și răspunsul sistemului imunitar la ei determină afectarea vaselor de sânge, așadar animalul poate avea sângerări din nas sau gură. Alte semne includ tuse, oboseală accentuată atunci când animalul face mișcare, respirație cu dificulate, acumularea de lichid în cavitatea abdominală sau chiar pierderea cunoștinței.

Tratamentul administrat depinde de decizia fiecărui medic în parte, în funcție de stadiul bolii, starea generală a animalului, dar și istoricul său medical. Există un medicament specific ce se folosește pentru tratamentul dirofilariozei, acesta administrându-se în 2 sau 3 doze, de obicei. Alte tratamente pot include antibioticele sau medicamentele de suport ale organismului, în funcție de daunele produse. În stadii avansate, viermii ajung să infesteze inima animalului, iar boala poate fi fatală.

Și în acest caz, prevenția este cel mai important gest pe care îl putem face pentru animalul nostru de companie. Deparazitarea făcută periodic, dar și evitarea zonelor infestate de țânțari (cum ar fi zonele cu multă umezeală), precum și limitarea plimbărilor nocturne, pot face diferența dintre viață și moarte.