Toaletarea animalelor – rase de pisici fără păr

Cum îngrijim blana/ părul animalelor? Rase de pisici și îngrijirea specifică fiecăreia

Atunci când ne hotărâm să adoptăm animale de companie, sunt multe aspecte pe care trebuie să le luăm în considerare, cum ar fi spațiul și timpul pe care le avem disponibile pentru primirea noului membru al familiei. O altă problemă de care trebuie să ținem cont este cantitatea de păr pe care acesta o va lăsa, posibilul impact asupra membrilor familiei și a casei, precum și îngrijirea specifică pe care o necesită blana animalelor.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Pisică persană

Când vorbim de animale de companie, acestea necesită în general un minim de toaletare, cum ar fi periatul la anumite intervale de timp. Acest lucru este benefic pentru starea blănii și pielii sale – odată cu periatul, îndepărtăm excesul de blană, dar și urme de murdărie și praf. În același timp, periatul stimulează pielea să secrete uleiurile naturale. Acestea mențin blana strălucitoare și poate fi un ritual plăcut, de apropiere între om și animale de companie.

Cât de des trebuie periat un animal este determinat de specificitatea acestuia – există rase de pisici cu păr lung ce trebuie pieptănate zilnic, cum ar fi pisica persană sau ragdoll, dar și pisici care nu lasă păr. În ceea ce privește câinii, sunt rase care au părul mai scurt, ce au mai puține nevoi la acest capitol, dar și patrupezi cu blana lungă sau ondulată, ce necesită periat zilnic sau la două-trei zile.

Animalele cu blana lungă au nevoie de periaj periodic

Acesta este un aspect pe care nu trebuie să îl neglijăm, mai ales în cazul animalelor cu blană mai lungă; câinii cu blană ondulată de exemplu sunt predispuși la încurcarea blanei și formarea câlților, care pot trage de piele, provocând suferință animalului. Atunci când avem de-a face cu o blană încurcată și neîngrijită, starea generală a pielii și implicit sănătatea animalului se vor altera – ea poate ascunde răni, boli de piele, dar și paraziți externi, pe care nu le putem vedea, astfel încât să putem interveni din timp.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Haine pentru câini

Ca și accesorii, găsim pe piață numeroase opțiuni de perii, adaptate pentru câini sau pisici, de diverse dimensiuni și tipuri de păr. Un model extrem de popular de perie pentru pisici este Furminator, al cărui producător susține că aceasta ajunge la blana din stratul inferior, îndepărtându-l cu ușurință.

Tunsul periodic este o altă modalitate prin care putem controla cantitatea de păr pe care aceste animale de companie o lasă în locuință. În același timp, acesta este benefic pentru animalele în sezonul cald sau pentru a preîntâmpina încurcarea blanei.

Multiple variante de toaletare a animalelor de companie

Pentru persoanele predispuse la alergii la părul de animale sau pur și simplu vor să reducă acumularea lui înlocuință, din rațiuni de igienă, există și opțiunea de a tunde animalele foarte scurt tot timpul anului. Însă, în acest caz, trebuie să ținem cont de faptul că aceste animale de companie trebuie protejate pe perioadele reci ale anului, chiar și în casă, ajutându-le să își regleze temperatura corpului. Putem face acest lucru cu diverse articole de îmbrăcăminte, asigurându-ne că acestea sunt pe măsura lor, comode și le permit acestora să se miște în voie.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Tunsul periodic e benefic pentru animale

În cazul raselor cu blana lungă, mașina de tuns câini folosită acasă poate fi o soluție bună, întrucât o putem folosi oricând avem nevoie, fără a depinde de programare. Însă, pentru a putea face acest lucru în siguranță, trebuie să avem animale de companie cooperante și puțină tehnică, evitând astfel ciupituri sau răniri ale pielii animalului. Un exemplu de mașină de tuns câini profesională, cu rezultate foarte bune este produsul Oster Adler A5, de la producătorul american Oster.

O altă opțiune este să ne lăsăm animalul pe mâna profesioniștilor, printr-o vizită periodică la o frizerie specială, din cadrul pet shop-urilor sau cabinetelor veterinare. Recomandăm întotdeauna moderația și să puneți pe primul loc bunăstarea animalului atunci când vine vorba de toaletarea lor. Există diverse metode populare de tuns sau chiar vopsele speciale pentru blana animalelor, care pot fi chiar toxice pentru ele. Atunci când luați astfel de decizii, alegeți mereu simplitatea, în defavoarea trend-urilor care pot face rău în toaletarea pentru animale de companie.

Rase de pisici / de câini ce lasă mai puțin păr

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Toaletarea unui câine din rasa Yorkshire Terrier

Din păcate, există numeroase cazuri de oameni care sunt alergici la părul de animale. Simptomele includ manifestări de ordin dermatologic, cum ar fi mâncărimi sau erupții pe piele, înroșirea și/ sau lăcrimarea ochilor, și pot merge pâna la probleme respiratorii și astm. Dacă suferiți de astfel de simptome, dar nu vreți să renunțați la a avea animale de companie în casă, există câteva soluții pentru dumneavoastră, pe care vi le prezentăm în cele ce urmează.

În ceea ce privește câinii, există câteva rase care năpârlesc mai puțin sau deloc; niciun câine nu poate fi considerat total ”hipoalergenic”, dar alegerea unui câine ce lasă mai puțin păr poate fi soluția salvatoare pentru dumneavoastră.

Mai puțin păr prin casă pentru persoanele alergice

Câteva exemple de câini ce lasă foarte puțin păr ar fi următoarele: bichon havanez, maltez și frise ( în schimb necesită periat des pentru a evita încâlcirea blanei), chinese crested (au blana lungă, ce nu năpârlește, însă de obicei sunt tunși la piele), shnauzer, de la pitic până la uriaș (au o blană sârmoasă ce nu cade și necesită periat mai rar), brussel griffon (au o blană mai scurtă ce nu năpârlește aproape deloc), multe rase de terrier (cum ar fi yorkshire sau scottish), shih tzu ( au o blană lungă, ce trebuie periată periodic, dar nu cade aproape deloc), ogar italian (blană foarte scurtă, năpârlirea este minimă).

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Pisica Sfinx

Pentru iubitorii de feline, există câteva rase de pisici considerate hipoalergenice. Dintre acestea, pisica sfinx este cu siguranță pe prima poziție, întrucât aceasta nu are păr; însă ea necesită o atenție sporită în ceea ce privește menținerea unei temperaturi corporale optime – cel mai bine este să o protejăm cu o hăinuță în anotimpul rece, chiar și atunci cănd stă în casă.

Alte exemple de pisici care nu lasă păr ar fi – pisica bengaleză, un amestec de pisică domestică și pisică sălbatică asiatică, are blana cu un model foarte frumos, dar în strat subțire, ce năpârlește foarte puțin; pisica albastru de Rusia, cu o blană scurtă de culoare gri-albăstrui, care năpârlește rar; devon rex este o pisică ce seamănă cu pisica sfinx la aspect, dar are un strat foarte subțire de blană, ce cade foarte rar. Alte câteva rase de pisici considerate hipoalergenice sunt: pisica siameză, siberiană, balineză și oriental shorthair.

Câinele și pisica – de la animale preistorice la animale de companie

Ghearele și dantura câinilor și pisicile sunt aspecte importante în îngrijirea lor. Pentru a înțelege caracteristicile distincte ale acestora, precum și rolul lor și cât de important este să le acordăm atenția cuvenită, vă propunem o mică incursiune în istorie și evoluția celor două specii, de-a lungul timpului.

În antichitate, mamiferele carnivore, din care au evoluat câinele și pisica domestică, își duceau traiul în copaci și vânau animale mici. Atributele lor erau adaptate la acest stil de viață – ele aveau gheare lungi, pentru a le ajuta la cățărare și dinți puternici și ascuțiți, capabili să sfâșie prada.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Lupul cenușiu – strămoșul câinelui domestic

Câinele (sub denumirea sa științifică – Canis familiaris) face parte din familia Canidae, care cuprinde toate speciile de patrupezi sălbatici sau domestici, primele fosile ale acestora datând de acum 50 de milioane de ani. Mai departe, lupul și toate speciile de câine domestic se încadrează în grupul Canine, care își are originile în America de Nord. Până acum aproximativ 7 milioane de ani, acest grup era limitat la teritoriul nord-american, până în momentul în care a ajuns în Asia. Toate datele pe care știința le are până astăzi indică faptul că lupul cenușiu (Canis lupus) este strămoșul direct al câinelui domestic, cei doi având o diferență în lanțul ADN de doar 0.2%.

Prădătorii de altă dată au devenit animale prietene omului

Așadar, strămoșii câinelui domestic de astăzi, aveau ghearele, încheieturile și câte două degete mai lungi, dar și labele mai mari; aceste caracteristici le folosea la cățărat în copaci, la propulsia rapidă pentru a prinde prada, dar și la alergare și migrarea pe distanțe extinse. Maxilarul lor era mai mare și mai puternic, pentru a-i ajuta să spargă oasele prăzii sale.

Pe măsura evoluției sale, câinele domestic modern a devenit mai degrabă omnivor, decât exclusiv carnivor. Domesticirea sa și dependența de om, precum și schimbarea modului său de hrănire, l-au făcut să nu mai aibă necesitatea vânatului, așadar câinele și-a pierdut aceste atribuții.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Lupul cenușiu

Pisica face parte din familia Felidae, din clasa mamiferelor carnivore, mai precis grupul Feline. Situația strămoșilor ei este mai neclară, dar datele sugerează că originea lor ar fi de acum 40-50 de milioane de ani. Primele fosile ale pisicii de mărime mică datează de acum 12 milioane de ani, în timp ce Egiptul Antic este locul în care s-au găsit dovezi ale domesticirii acesteia, acum aproximativ 2.000 de ani.

Felinele moderne au evoluat în trei mari grupe  – Pantera, Acinonyx și Feline. Din primul grup fac parte toate felinele care pot rage – aici includem leii, leopardul, puma, tigrul, jaguarul, în timp ce ghepardul face parte din Acinonyx, fiind singura felină fără gheare retractabile. Acest atribut îi oferă o tracțiune sporită, de mare ajutor în sprinturile de viteză atunci când vânează, ghepardul fiind cel mai rapid animal de pe Pâmănt (atinge viteze de aproximativ 100 de kilometri pe oră).

Pisicile domestice sunt carnivore autentice și încă manifestă un comportament specific animalelor de pradă, cum ar fi statul la pândă, plonjarea bruscă pentru a-și lua prin surprindere ”prada”, folosirea ghearelor și a colților pentru a ataca. În același timp, ele și-au păstrat și atribute fizice comune cu cele sălbatice, cum ar fi corpul agil, dar și canini ascuțiți și gheare retractabile, ascuțite.

Cum îngrijim ghearele?

Câinii au pe fiecare labă pernuțe, acoperite de un strat gros de piele, ce au scopul de a proteja lăbuțele în timpul mersului. La fiecare picior, patrupedul are 5 degete și un pinten – un deget în plus, situat în partea laterală a lăbuței, fără o funcționalitate anume. Acestea se termină cu unghii neretractabile, ceea ce îi oferă aderență sporită la alergare și posibilitatea de a săpa. Unghiile animalului sunt vascularizate, întrucât sunt străbătute pe centru de un vas de sânge.

Este foarte important să tăiem periodic ghearele câinelui, pentru a evita o serie de probleme, cum ar fi deformarea mersului și presiunea sporită pe articulații. În cazul pintenilor, netăierea la timp a unghiei va duce la încolăcirea acesteia, urmată de încarnare, care vor provoca răni, posibile infecții și suferință pentru aceste animale de companie.

Însă, taierea ghearelor trebuie făcută cu atenție, întrucât ele sunt, așa cum am menționat anterior, vascularizate. Așadar trebuie tăiat doar vârful acesteia, fără a atinge vena, care provoacă durere și sângerare abundentă. Acest lucru poate fi dificil de determinat – în cazul unghiilor albe, se taie doar vârful transparent, însă multe animale au unghii închise la culoare, care nu permit localizarea exactă a zonei vascularizate.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Ilustrație pentru tăierea corectă a ghearelor

Scurtarea unghiilor se face cu un clește special, fie de către dumneavoastră acasă, fie la un cabinet veterinar. În cazul în care optați pentru efectuarea operațiunii acasă, asigurați-vă că aveți instrumentele necesare, dar și un animal cooperant, care nu face mișcări bruște, ce pot duce la rănirea lui. În acest sens, este bine să vă învățați aceste animale de companie de mici cu tăiatul ghearelor, astfel încât să o perceapă ca pe un eveniment normal, și nu unul stresant, care să le sperie. Poate fi de ajutor să începeți ușor, cu un comportament relaxat și multă răbdare, recompensând câinele cu gustări pe măsură ce vă lasă să înaintați.

Atenție sporită la ghearele pisicilor

Pisicile au gheare ascuțite, care le ajută să se cațere în copaci; acestea sunt retractabile, astfel încât în timpul mersului, să se sprijine exclusiv pe pernuțe și să fie complet silențioase. Ele au nevoie să își ascută constant ghearele, pentru a le menține la o lungime adecvată. În caz contrar, ele pot rămâne agățate în diverse materiale, cum ar fi perdele, cuverturi sau cele care căptușesc mobila (canapea sau scaune), riscând astfel să rămână suspendate și să se rănească.

Pisicile de curte au avantajul de a fi mai active și de a-și putea toci ghearele pe scoarța copacilor, astfel menținându-le o lungime optimă. Atunci când vorbim de animale de companie ce trăiesc doar în casă, ele au tendința de a-și ascute ghearele în mobila moale, ceea ce nu e deloc agreat de stăpânii lor. Ca să găsim totuși o soluție pentru ele, putem apela la diverse obiecte speciale, cum ar fi cele din placaj îmbrăcat cu sfoară. În cazul în care pisica nu este totuși impresionată de această ”jucărie”, putem apela la picături speciale care o vor atrage acolo prin miros.

Dacă felina noastră nu își tocește ghearele suficient, ele pot necesita scurtarea periodică; este preferabil ca aceasta să se facă la un cabinet veterinar, întrucât pisicile stau în general mai cuminți într-un mediu străin. Acasă este dificil să facem această operațiune, mai ales că felinele au un corp mult mai agil față de un câine și este greu să o imobilizăm. Riscăm astfel rănirea lor, dar și a noastră, așadar ajutorul de specialitate este mai indicat în cazul lor.

Ca soluție alternativă pentru evitarea distrugerii mobilei, au apărut unghiile false special pentru pisici. Acestea sunt confecționate din plastic flexibil, îmbracă întreaga suprafată a unghiei și nu sunt ascuțite. Este o opțiune viabilă doar pentru pisicile ce stau numai în casă; nu le folosiți în cazul pisicilor care trăiesc afară, însă, deoarece ele le împiedică să se cațere, ceea ce poate fi vital, atunci când se deplasează dintr-o curte în alta, încercând să scape de un câine care le atacă!

În trecut, o altă soluție pentru a gestiona problema zgâriatului, fie a mobilei fie rănirea proprietarilor, era ablația – îndepărtarea chirurgicală a ghearelor pisicii. Din fericire, această procedură a trecut în ultimii ani în ilegalitate, fiind definită ca infracțiune în legea 205/ 2004 privind protecția animalelor.

Cum îngrijim dantura?

toaletarea-animalelor-cum-îngrijim-dantura
Îngrijire constantă pentru dantură sănătoasă

Câinii au dinți de lapte, care sunt înlocuiți cu 42 de dinți permanenți, între vârstele de 2 și 7 luni. Dantura lor necesită îngrijire constantă, cum ar fi control periodic, folosirea unor produse pentru dislocarea tartrului, dar și o igienă minimă. În caz contrar, riscăm diverse probleme de sănătate, cum ar fi respirație urât mirositoare, gingivite, carii, înfecții, care pot degenera în pierderea danturii. Aceste lucruri atrag consecințe grave – animalul are dureri și nu se mai poate hrăni, suferă de carențe alimentare sau chiar subnutriție.

Pentru o sănătate orală optimă a animalelor dumneavoastră, vă recomandăm în primul rând folosirea unor produse de igienă speciale, cum ar fi jucăriile cu striații, menite să disloce tartrul. Acestea sunt preferabile betișoarelor din comerț cu același scop, deoarece consumul lor excesiv poate duce la probleme digestive. Este indicat să le periați dinții regulat, folosind o pastă și o periuță specială. Această operațiune poate fi mult mai ușoară dacă iî învățași de mici, cu multă răbdare și apelând la recompense.

Și cățeii merg la dentist

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Prin ros, se desprinde tartrul de pe dinți

Atunci când mergeți cu animale de companie la controlul periodic, cereți medicului veterinar să verifice și dantura acestora, pentru a depista din timp eventualele probleme. Cu toată precauția, există animale ce au nevoie de un detartraj periodic și chiar de extracții, care se efectuează de către medicul veterinar, sub anestezie generală. Această anestezie poate fi clasică sau inhalatorie, în cazul animalelor cu o vârstă înaintată sau cu predispoziție spre probleme respiratorii (cum ar fi rasele de pisici sau de câini brahicefalice).

Există animale mai predispuse la probleme cu dantura, în funcție de genetică, de rasă, de alimentație și îngrijirea pe care o primesc, dar și de vârstă, întrucât animalele mai bătrâne dezvoltă frecvent diverse afecțiuni. Toate pot fi gestionate printr-o igienă adecvată și controale periodice la medicul curant ai patrupedului dumneavoastră.

Cum îngrijim urechile?

Urechile reprezintă o parte sensibilă atunci când vorbim de animale de companie, deoarece ele pot dezvolta diverse infecții, dar și infestări cu paraziți externi, cea mai întâlnită dintre acestea fiind râia auriculară. Vă prezentăm în continuare câteva informații despre urechile animăluțelor dumneavoastră, dar și sfaturi importante pentru menținerea sănătății lor.

Câinii și pisicile au un canal auricular mai lung decât al omului, fapt care duce sunetul mai bine spre timpan, oferindu-le astfel un auz mult mai fin decât al nostru. Însă, din acest motiv, ele necesită o atenție sporită – canalul auricular poate reține umezeală și murdărie, făcându-le mai susceptibile la infecții.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Pisică rasa scottish fold

Trebuie să fiți foarte atenți la orice modificare a poziției capului, statul cu capul într-o parte, scurturarea sau scârpinarea în acea zonă, întrucât acestea sunt semne de probleme auriculare. Mergeți de îndată la medicul veterinar, dacă observați oricare din aceste simptome, deoarece ele pot degenera rapid în infecții grave.

Pentru a evita orice fel de probleme, rugați medicul veterinar să verifice și să curețe urechile animalului dumneavoastră, în timpul controalelor periodice. Tot el este cel care vă poate învăța cum să efectuați acasă o toaletă simplă, menită să mențină o igienă optimă. Aveți nevoie de niște bețișoare de urechi mai groase, înmuiate în apă călduță sau într-o soluție auriculară specială; cu ajutorul acestora, curățați partea exterioară, ușor accesibilă a canalului auricular, evitând să mergeți prea adânc și să vătămați astfel timpanul.

„Ca să te aud mai bine”

Există anumite rase de pisici sau de câini mai predispuse la probleme auriculare; acestea sunt în general cele cu urechi lăsate, care nu se aerisesc, menținând astfel umezeala, și care nu permit animalului să se spele singur. Exemplul unei rase de pisici de acest tip este Scottish Fold, felină cu o mutație genetică a cartilajului, din cauza căreia urechile acesteia sunt pliate în față, dându-i capului un aspect rotund.

În continuare vă prezentăm câteva rase de câini cu urechi ”căzute” sau ”pliate” – beagle, basset hound și bloodhound (câini foarte inteligenți și activi), field spaniel și cocker spaniel, cavalier (o rasă de câini de talie mică, cu un colorit alb și maro, cu urechi lungi acoperite de blană ondulată, foarte iubitori), șoricar (caracterizați de un corp lung și picioare scurte), pudel (o rasă de câini foarte prietenoși și care se adaptează ușor la medii noi), mai multe rase de setter.

toaletarea-animalelor-rase-de-pisici
Rase de câini cu urechi ”căzute” – beagle

Aceste rase de pisici și câini necesită o atenție sporită, cum ar fi igiena regulată, monitorizarea posibilelor simptome îngrijorătoare, precum și controale mai dese și / sau mai amănunțite la cabinetul veterinar.

În concluzie, toaletarea pentru animale de companie efectuată corect și la intervale regulate este foarte importantă pentru sănătatea lor generală. Deși pot părea banalități, neglijarea acestor ritualuri de îngrijire pot degenera în diverse afecțiuni, unoeri chiar grave. Așadar, informați-vă din timp asupra nevoilor de îngrijire a animalului dumneavostră, cereți sfatul medicului veterinar și încercați să vă obișnuiți de mici patrupedul cu aceste ritualuri.

Articole similare

Animale de companie sub tratament

Detalii caz Animale de companie sub tratament

Animale de companie și vizita la veterinar Atunci când aveți în grijă animale de companie, este foarte important să înțelegeți că această grijă începe cu vizita la cabinetul medical. Înainte de a adopta un animal, trebuie să căutați un medic veterinar de încredere, pe care să vă bazați pentru furnizarea de informații esențiale legate de […]

Citiți articolul despre Animale de companie sub tratament

Mușcătura de căpușă – un pericol ascuns

Detalii caz Mușcătura de căpușă – un pericol ascuns

Deparazitare externă câini Atunci când vine vorba de sănătatea animalelor de companie, mușcătura de căpușă reprezintă un real pericol, care poate avea consecințe grave. În continuare vom detalia despre cât de importantă este deparazitarea externă câini și pisici, dar și despre modul de a alege cele mai potrivite produse pentru aceștia. Este foarte important să […]

Citiți articolul despre Mușcătura de căpușă – un pericol ascuns

Gestația la câini și pisici

Detalii caz Gestația la câini și pisici

Alimentație și suplimente în gestația la câini și pisici Ținem să precizăm, încă de la începutul articolului, că echipa medicală Green Vetcare recomandă întotdeauna sterilizare pentru câini și pisici, masculi și femele, începând cu vârsta de 6 luni. Aceasta are numeroase beneficii pentru sănătatea animalelor de companie, așa cum veți afla în ultima parte a […]

Citiți articolul despre Gestația la câini și pisici

Pisici și câini – seniori

Detalii caz Pisici și câini – seniori

Nevoile nutriționale pentru pisici și câini – seniori Când vorbim de câini și pisici cu vârsta de peste 7 ani, organismul acestora se schimbă, la fel și nevoile lor alimentare. Metabolismul lor este total diferit de cel al puilor, așa că trebuie să adaptăm și hrana lor, ținând cont de acesta, dar și de alți […]

Citiți articolul despre Pisici și câini – seniori

Pisici și câini – juniori

Detalii caz Pisici și câini – juniori

Alimentația potrivită pentru pisici și câini juniori Atunci când vorbim de câini și pisici cu vârsta de până într-un an, aceștia au nevoie de o grijă deosebită, întrucât organismul lor este în creștere, iar sistemul imunitar abia își formează ”armele” de luptă contra bolilor și paraziților. Un subiect important de luat în calcul este acela […]

Citiți articolul despre Pisici și câini – juniori