Vaccinare câine și pisică

Vaccinare câine – pui

Vaccinare câine – ce înseamnă și de ce este important să o facem? Atunci când vorbim de sănătatea animalului dumneavoastră de companie, prevenția este cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru el. În cazul bolilor cauzate de bacterii sau viruși periculoși, tratamentele disponibile nu sunt întotdeauna eficiente și se limitează, de multe ori, la gestionarea simptomelor. Multe dintre aceste boli sunt fatale, cum ar fi parvoviroza la câini.

vaccinare-câini-și-pisici
Puii primesc imunitate de la mamă

Puii de câine ce sunt alăptați până la vârsta de 6-8 săptămâni timp în care primesc prin laptele matern anticorpi, care le formează un sistem imunitar puternic. După această vârstă, se consideră că imunitatea începe să scadă și aici intervine stimularea sistemului de apărare al organismului prin metode ”artificiale”, adică prin vaccinare. Există însă și pui care au o mamă cu un sistem imunitar compromis, ce pot chiar să le transmită boli prin laptele matern, cum ar fi de exemplu toxocara la pisici. O altă situație în care sistemul imunitar al puilor are de suferit este acela în care ei nu sunt alăptați până la vârsta potrivită  sau deloc, cum ar fi în cazul animalelor abandonate.

Puii de câine, fie că vorbim de cei alăptați sau nu, au în general un sistem imunitar mai slab decât al adulților și riscă să contracteze numeroase boli periculoase, care pot fi uneori fatale. Dintre acestea, cea mai mare răspândire o are parvoviroza la câini, o boală extrem de contagioasă, al cărui virus poate rezista pe suprafețe până la un an sau mai mult, în ciuda dezinfectării.

Nu există o schemă de vaccinare standard

Rețineți că schema de vaccinare completă pentru puii de câine sau pisică o stabiliți doar împreună cu medicul veterinar curant, în cadrul primei vizite la cabinet, în funcție de starea generală de sănătate a animalului, istoricul de vaccinare și tratamente administrate anterior, precum și de condițiile și mediul de viață al acestuia. În continuare, vă facem un rezumat ale caracteristicilor vaccinurilor recomandate puilor, de ce tip de viruși protejează, bolile la care aceștia sunt preduspuși și vă prezentăm câteva exemple de produse specifice.

Vaccinare-câine-și-pisică

Vaccinul este un ser ce conține o formă modificată sau inactivă a unuia sau mai multor viruși; odată ce injectăm acest ser, el crează o reacție a sistemului imunitar, care este stimulat să producă substanțe capabile să îndepărteze acei viruși. Aceste substanțe poartă numele de anticorpi, ele sunt secretate în sânge și sunt specifice pentru fiecare virus în parte. De aceea este important să administrăm mai multe vaccinuri, sau vaccinuri complexe, pentru a putea proteja organismul de toate bolile la care animalul este susceptibil.

Un vaccin conține, așa cum spuneam mai sus, o variantă modificată a virusului, astfel încât sistemul imunitar este stimulat să lupte contra agentului străin introdus în organism și să producă anticorpii. Atunci când animalul va lua contact cu virușii respectivi, sistemul lor imunitar are deja zidul de apărare contra acestora, așadar va respinge boala.

Există și situații în care animalul poate dezvolta o boală pentru care a fost vaccinat, dar cel mai probabil va face o formă mai ușoară a acesteia. Explicația poate veni din imunizarea incorectă, fără să se respecte o schemă potrivită sau carantina ce se impune după, din folosirea unui produs de calitate îndoielnică sau dintr-o reacție slabă a sistemului imunitar al animalului de companie (motivele exacte pentru acest tip de reacție slabă nu se cunosc).

Vaccinul se administrează subcutanat (injecția se face sub piele) și este posibil să producă mici reacții adverse în primele 24 de ore, cum ar fi letargie, o ușoară febră sau edem (umflătură) la locul înțepăturii. Tineți sub supraveghere atentă animalul, dacă observați că nu se simte bine după mai mult de 24 de ore sau alte reacții, adresați-vă medicului veterinar curant.

Carantina – cel puțin la fel de importantă ca și vaccinarea

Este extrem de important ca la finalul schemei de vaccinare, animalul să stea în carantină timp de o lună, cu alte cuvinte, el trebuie să stea izolat. Bolile infecțioase se transmit fie prin contact direct cu un animal infectat sau cu fecalele acestuia. Există viruși care însă rezistă pe suprafețe sau în sol timp de un an de zile sau chiar peste, în ciuda folosirii dezinfectaților. Așadar, un câine abia vaccinat trebuie ferit de a intra în contact cu aceste pericole, timp de o lună după administrarea ultimului vaccin, în așa fel încât sistemul imunitar să fi avut ocazia să secrete anticorpii care să îl protejeze de boli.

vaccinare-câine-și-pisică
Carantina este esențială pentru pui

În cazul câinilor, primul vaccin se administrează  puilor începând cu vârsta de 6 – 8 săptămâni. În general, acesta este vaccinul bivalent, ce conține tulpini ce produce anticorpi pentru boala carre și parvoviroza la câini. Următorul vaccin este cel trivalent, care are în plus și tulpina de adenovirus. Vaccinul tetravalent sau polivalent este cel ce conține patru tulpini de viruși, ce produc anticorpi pentru boala carre, hepatita infecțioasă, parvoviroza la câini, precum și parainfluența canină. La acest vaccin se face de obicei rapel (se repetă administrarea la un anumit interval de timp) și este asociat cu imunizarea contra leptospirozei.

Inamicul de temut al puilor de câine – Parvoviroza

Dintre acestea, parvoviroza la câini este de departe cea mai răspândită boala, cu consecințe grave asupra organismului. Este extrem de contagioasă, deoarece virusul este rezistent la majoritatea dezinfectanților, precum și la schimbări de mediu sau temperatură. Așadar, poate rezista pe suprafețe și la sol pentru o perioadă de un an sau chiar mai mult.

Vaccinare-câine-și-pisică
Bacterii

Boala se manifestă la câinii cu vârsta cuprinsă între 6 săptămâni – 12 luni. Contaminarea propriu-zisă se face prin contactul direct (oral sau nazal) cu fecalele unui animal infectat sau indirect prin contactul cu materiale medicale sau textile ale unei persoane care a avut contact cu un animal bolnav (de exemplu, echipamentul personalului medical care a îngrijit un pacient cu parvoviroză).

Conform statisticilor, există rase de câini mai predispuse la a contracta virusul ce cauzează parvoviroza. Printre acestea regăsim rottweiller, doberman pincher, pitbull, ciobănesc german, dar și câinii din rasa english springer spaniel.

Virusul atacă în special celulele intestinului subțire, ale măduvei osoase și atacă procesul de generare a limfocitelor (globulele albe din sânge, ce au rol de apărare împotriva bolilor). Primele simptome se manifestă la aproximativ 5 – 7 zile de la contaminare și includ letargia, febra și lipsa poftei de mâncare. Apar voma și diareea, care pot conduce rapid la deshidratarea severă a animalului. Virusul înaintează în distrugerea celulelor din sistemul digestiv, care are ca rezultat necrozarea țesutului și un fenomen de malabsorbție (intestinul nu mai poate absorbi nutrienții). În acest punct, câinele începe să elimine vomă cu sânge și / sau scaun cu sânge și mucozități.

vaccinare-câine-și-pisică
Apatia poate fi semn de boală

Medicul veterinar va efectua și un test rapid special pentru virus, numit CPV (canine parvovirus), cu probe din fecalele animalului. În cazul în care toate datele conduc spre parvoviroză, dar testul iese negativ, acesta se va repeta, întrucât virusul va fi eliminat prin fecale la 4 – 5 zile de la contaminare. Uneori, este posibil ca simptomele să se instaleze mai devreme de acest interval, așadar rezultatul la test să fie unul fals – negativ.

Prevenția – singura scăpare

Tratamentul de susținere este extrem de dificil si de complex, acesta incluzând administrarea de perfuzii de hidratare cu electroliți, precum și vitamine și minerale, iar în unele cazuri, animalul are nevoie de transfuzii de sânge, mai exact de plasmă.

Mai departe, tratamentul include un antibiotic sau o combinație, pentru a contracara infecțiile bacteriene secundare, ce pot surveni în tractul digestiv compromis, de exemplu. Dacă această infecție se generalizează, riscul este ca animalul să facă septicemie, adică infecția circulă prin sistemul circulator (prin sânge) și cuprinde tot organismul. De asemenea, se pot administra medicamente antivirale, menite să lupte împotriva virusului.

Decesul poate surveni fie în primele zile ale manifestării bolii, din cauza deshidratării severe, fie ulterior, din cauza complicațiilor. Aceastea pot fi septicemie (infecție generalizată care duce la cedarea multiplă a organelor interne), tromboza (formarea unui cheag de sânge și migrarea acestuia spre organe vitale, cum ar fi plămânii), probleme respiratorii sau cardiace grave.

În situația fericită a unei recuperări totale, câinele va avea sensibilitate digestivă pentru o perioadă. De asemenea, este important de precizat că animalul va elimina virusul prin fecale pentru încă aproximativ 10 zile după vindecare.

Această schemă trebuie completată de vaccin antirabic, întrucât toți câinii și pisicile cu vârsta de minimum 3 luni trebuie să fie obligatoriu imunizate contra rabiei, conform legii 258/ 2013.

Vaccinare câine – adult

Vaccinare câine și pisică sunt la fel de importante și în cazul adulților. Animalele dumneavostră de companie primesc primele vaccinuri când au sub 1 an, însă acestea oferă imunitate pe perioadă limitată. În concluzie, sistemul imunitar trebuie stimulat la intervale regulate de timp, astfel încât anticorpii secretați să îl protejeze de boli.

Medicii noștri veterinari recomandă să vă imunizați anual câinele, cu ajutorul vaccinului polivalent; conform schemei de vaccinare, acesta a fost administrat de două ori, în jurul vârstei de 12 – 14 săptămâni. Un tip de produs folosit adesea de medicii veterinari din echipa Green Vetcare este Nobivac DHPPI, care are valențe pentru patru viruși importanți.

Vaccinul polivalent (sau tetravalent) la câini conține tulpini ale virusului bolii carre, adenovirusul tip 1 sau 2 (care se pare ca protejeaza de ambele tipuri), parvoviroză și parainfluența canină. În continuare vom oferi câteva detalii despre fiecare dintre acești viruși și despre bolile asociate lor.

Boala Carre (denumită popular și jigodie, sau distemper – în engleză) – este o boală virală sistemică (afectează înregul organism). Este foarte contagioasă, contaminarea se face prin aer – contact direct cu un animal infectat; mai grav este ca aceste animale pot încă transmite boala timp de câteva luni după ce nu mai prezintă simptome.

Primele semne ale bolii apar la 3-6 zile de la contaminare și se manifestă prin temperatura crescută, precum și o scădere a globulelor albe din sânge. De obicei, simptomele dispar pentru câteva zile, după care se instalează un nou episod febril. Acesta este caracterizat de secreții nazale și oculare, letargie; pot apărea și manifestări digestive și respiratorii, însoțite de infecții bacteriene.

Animalul bolnav poate dezvolta și simptome neurologice, cum ar fi mișcări necontrolate ale ochilor, mersul în cerc, contracții musculare involuntare și înclinarea capului într-o parte. Acestea progresează spre slăbiciunea membrelor și chiar paralizie, precum și convulsii. Uneori, aceste semne se pot instala la distanță de săptămâni sau chiar luni de la contaminarea inițială cu virusul bolii carre.

Diagnosticul se poate stabili cu ajutorul unui test rapid, dacă medicul veterinar la care apelați consideră că animalul dumneavostră prezintă semne asociate cu boala și este în categoria de risc (este nevaccinat sau vaccinat insuficient, fără respectarea unei scheme stricte).

Tratamentul se concentrează pe susținerea organismului, prin administrarea de perfuzii hidratante cu electroliți, precum și antibiotice pentru a rezolva infecțiile bacteriene secundare. În cazul în care animalul prezintă simptome neurologice, se vor administra medicamente anti-convulsive.

Pronosticul unui animal ce suferă de boala carre depinde de administrarea promptă și ”agresivă” a tratamentului medicamentos. Unii câini se recuperează în totalitate, în timp ce alții cu manifestări neurologice grave nu se refac niciodată complet. Convulsiile pot deveni tot mai dese și mai violente, caz în care proprietarul trebuie să ia în considerare curmarea suferinței câinelui.

Adenovirusul tip 1 și Adenovirus tip 2

Adenovirsul tip 1 provoacă hepatita infecțioasă la câini. Aceasta este o boală foarte contagioasă, ce se transmite prin înghițirea urinei, fecalelor sau salivei unui animal contaminat. Acesta din urmă poate elimina virusul în urină până la 6 luni după vindecare.

Primele semne ale bolii constau în febră de 40 – 41 de grade, ce se asociază cu nivel scăzut al globulelor albe. Apar și probleme de coagulare, ceea ce au ca rezultat sângerări spontane, greu de controlat. Alte simptome includ secreții apoase din nas și ochi (cu inflamarea acestora), pierderea poftei de mâncare, letargie și nas și gură acoperite de mici leziuni.

vaccinare-câini-și-pisici

În cazuri grave, infecția poate degenera în convulsii sau chiar o paralizie moderată, cauzată de eventuale sângerări intra-craniene. Practic, virusul atacă țesutul vaselor de sânge, precum și acela al organelor vitale, cum ar fi ficatul, plâmănii, rinichii și splina. Din acest motiv, este posibil ca pe termen lung, animalul să rămînă cu deficiențe în funcționarea rinichilor.

Tratamentul constă în administrarea de lichide intravenos (perfuzii pentru hidratare), precum și antibiotice cu spectru larg. În cazul animalelor ce dezvoltă o formă severă a bolii, este posibil să fie necesare transfuzii de sânge, din cauza pierderilor de sânge masive.

Adenovirusul tip 2 provoacă o afecțiune respiratorie localizată, în cazul câinilor. Aceasta se manifestă printr-o bronșită sau bronșiolită și este de obicei lipsită de complicații grave. Poate fi și o cauză a așa – numitei tuse de canisă, asociat cu alte virusuri sau bacterii.

În general, vaccinul polivalent conține tulpina pentru adenovirusul de tip 2, întrucât acesta acoperă ambele valențe (protejează de bolile provocate de ambele tipuri de virus).

Parainfluența la câini este o boală provocată de două tulpini ale virsului influenței canine. Este similară gripei umane și se manifestă printr-o infecție respiratorie. Este foarte contagioasă, virusul se ia prin secreții respiratorii, fie prin contact direct cu animale bolnave (prin strănut, tuse, lătrat), fie de la oameni care au fost în contact cu acestea (și au ”urme” pe haine sau pe mâini). Așadar se răspândește foarte ușor acolo unde există o concentrație mare de câini, cum ar fi adăposturile publice sau private, pensiunile canine, parcurile aglomerate sau țarcurile speciale pentru câini.

În jur de 80% dintre câini vor dezvolta o formă ușoară a bolii, care se manifestă 2-3 săptămâni. Simptomele apar în general la 2-4 zile de la contaminare și includ tuse, secreții nazale și oculare, precum și o creștere moderată a temperaturii, letargie și lipsa poftei de mîncare.

Există însă și cazuri de câini care dezvoltă o formă mai gravă a bolii, caracterizată printr-o infecție respiratorie severă. Aceasta se manifestă prin febră mare, ajung chiar la 41 de grade celsius, și poate suferi complicații, precum pneumonia sau infecții bacteriene secundare.

Diagnosticul se stabilește prin teste de secreții sau prin analize de sânge. Nu există tratament specific pentru parainfluența canină, acesta fiind mai degrabă de suport al sistemului imunitar. În caz de complicații, cum ar fi pneumonia sau alte infecții secundare, se impune și folosirea antibioticelor.

Cazurile de deces se înregistrează în general la mai puțin de 10% dintre pacienți, însă prevenția prin vaccinare este foarte importantă pentru bunăstarea animalului. Și aici, prevenția prin vaccinare câine este cea mai bună soluție pentru sănătatea animalului nostru de companie.

Vaccinul anual este completat de vaccinul antirabic (detalii mai jos), dar și de cel contra leptospirozei.

Leptospiroza este o boală cauzată de o bacterie din genul leptospira. Aceasta se găsește în ape puțin adânci, cum ar fi pârâuri, mlaștini sau râuri și este extrem de rezistentă, putând supraviețui perioade extinse de timp.

Câinii se pot îmbolnăvi prin contactul direct cu urina unui animal infectat, prin mușcătură, prin consumul de carne sau de apă contaminată. Așadar, leptospiroza este extrem de contagioasă, iar sursele de contaminare sunt numeroase.

vaccinare-câini-și-pisici
Zonele mlăștinoase – sursă de contaminare cu leptospiroză

Odată intrată în organism, bacteria călătorește prin sistemul limfatic și sânge, ajungând în majoritatea organelor. Există cazuri în care sistemul imunitar va reacționa și va putea distruge infecția, înainte ca aceasta să provoace orice fel de simptome. Dar animalul devine totuși purtător, bacteria fiind eliminată în urină pentru încă multe luni, uneori chiar ani și putând contamina alte mamifere.

În cazul în care infecția se manifestă, primele semne includ voma, deshidratarea, lipsa poftei de mîncare și letargia. Cea mai comună consecință imediată este degradarea funcției rinichilor, care poate degenera spre insuficiență renală acută și chiar se poate croniciza, însoțită uneori și de insuficiență hepatică. Alte simptome posibile sunt febra, icterul (îngălbenirea pielii, gingiilor și albului ochilor), dureri musculare și tremur, precum și modificări în cantitatea de urină eliminată (mai multă decât normal, sau foarte puțină spre deloc).

Tratamentul obișnuit în cazul leptospirozei constă în administrarea de perfuzii, cu scopul de menținere a hidratării și nivelului de electroliți din corp și antibiotice, pentru a trata infecția. Ca și la celelate boli menționate în acest articol, prevenția rămâne cea mai bună metodă de evitare a contaminării, prin vaccinare câine sau pisică, folosind produsul ce conține tulpina acestei bacterii.

Boala se poate transmite, așa cum am menționat mai sus, cu ușurință la alte animale, dar și la om. Pentru a elimina pe cât posibil acest risc, animalele trebuie să urineze doar în locuri restrânse, care vor fi dezinfectate cu atenție apoi (purtând mănuși de protecție). Oamenii pot evita contaminarea prin limitarea contactului cu urina și sângele ce provin de la animale de companie bolnave.

Vaccinare câine contra tusei de canisă – o necesitate pentru toate animalele?

Tusea de canisă este o boală respiratorie foarte contagioasă, ce se manifestă la câini. Numită și traheobronșită infecțioasă, această afecțiune constă în inflamarea căilor respiratorii superioare, ce provoacă în general simptome ușoare sau moderate. În anumite condiții, ea poate degenera spre bronșită cronică, dacă vorbim de animale de companie bătrâne, cu un sistem imunitar slăbit sau spre pneumonie la pui, care le poate fi fatală.

vaccinare-câini-și-pisici
Tusea de canisă se răspândește ușor în comunități aglomerate

Numele popular al bolii – tusea de canisă – vine de la faptul că aceasta este prezentă mai ales acolo unde există concentrații mari de câini într-un spațiu limitat, cum ar fi adăposturile de animale, pensiunile speciale sau canisele, unde virusul se poate răspândi cu ușurință.

Există mai mulți factori ce contribuie la declanșarea acestei boli, cum ar fi expunerea animalului la temperaturi scăzute sau umiditate, dar și anumiți patogeni. O serie de viruși sau bacterii pot fi responsabili în declașarea tusei de canisă, printre care virusul parainfluenței canine, adenovirusul tip 2, dar și bacteria Bordetella bronchiseptica. Oricare dintre acestea sau o combinație a lor pot juca un rol în manifestarea acestei afecțiuni.

Câinele bolnav va prezenta o tuse uscată puternică, până la declanșarea reflexului de vomă, însoțită de obicei de lipsa poftei de mîncare, dar cu absența febrei.

Dacă animalul prezintă semne mai severe, cum ar fi secreții nazale purulente, temperatură ridicată, tuse productivă și letargie, acestea indică de obicei faptul că este vorba de o infecție secundară mai severă la mijloc, cum ar fi pneumonia sau boala carre.

Majoritatea acestor tulpini de viruși ce pot contribui la declanșarea bolii se regăsesc în vaccinul polivalent. Atunci când vorbim de animale ce se află într-o grupă deosebită de risc, dată de vârstă (pui sau câini bătrâni, imuno-compromiși) sau de locație (câini ce stau în colectivitate, cum ar fi cei din adăposturi, pensiuni canine sau canise), medicii veterinari de la Green Vetcare vă recomandă vaccinare câine cu produsul Nobivac KC, acesta conținând și tulpina bacteriei Bordetella bronchiseptica.

Vaccinare pisică – pui și adulți

Pisicile sunt animale de companie predispuse la numeroase boli virale sau infecțioase. Chiar și pisicile care trăiesc exclusiv în apartament au riscul de a contracta aceste afecțiuni, deoarece chiar dumneavostră puteți aduce pe încălțăminte diverși viruși sau bacterii. În plus, atunci când le duceți la vizitele periodice la veterinar, ele pot intra în contact cu numeroase alte pisici bolnave sau chiar să ia diverse boli din mediul insuficient dezinfectat.

vaccinare-câine-și-pisică
În lipsa alăptării, puii au sistemul imunitar compromis

Ca și în cazul câinilor, cel mai important gest pentru a avea o pisică cu o stare de sănătate optimă este prevenția. Schema de vaccinare corectă o stabiliți întotdeauna în colaborare cu medicul veterinar curant, în  funcție de anamneza animalului (istoricul de vaccinare, eventuale probleme de sănătate, proveniență, particularități ale rasei).

O pisică alăptată până la 6-8 săptămâni va primi anticorpi prin laptele matern, cu condiția ca mama să fie sănătoasă, cu un sistem imunitar puternic. După înțărcare, puiul de pisică devine mai vulnerabil, așadar este momentul ideal de a începe schema de vaccinare. Însă, în cazul pisicilor abandonate sau a căror mama moare, deci care nu sunt alăptate, sistemul lor imunitar este deficitar, făcându-le și mai expuse bolilor.

Pentru pisici, se folosește vaccinul trivalent (polivalent); în general, acesta se administrează prima dată în jurul vârstei de 8 săptămâni. Aceasta va fi urmată de rapel și completată de prima doză de vaccin antirabic.

Vaccinul polivalent conține tulpina virusului panleucopeniei feline, virusul calicivirozei și pe cel al rinotraheitei virale. Administrarea acestuia stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi specifici, astfel încât organismul să fie pregătit să lupte împotriva acestor boli.

Panleucopenia felină este o boală virală foarte contagioasă, de multe ori fatală. Este transmisă de parvovirusul felin (asemănător celui care provoacă parvoviroza la câini), care este extrem de rezistent pe suprafețe (până la un an), dar care poate fi eliminat prin folosirea dezinfectanților.

Un animal infectat poate transmite virusul prin excreții oro-nazale (strănut, de exemplu), prin fecale sau alte secreții, dar și prin materiale ce conțin urme ale acestuia (îmbrăcăminte, pantofi, echipamente medicale).

Odată ajuns în organism, virusul distruge mucoasa intestinală, țesutul vaselor limfatice, precum și celule din măduva spinării; la pui, acesta atacă și retina și creierul. În cazul femelelor gestante, virusul se poate transmite prin placentă, iar puii nu supraviețuiesc, de cele mai multe ori. Boala este caracterizată și de o scădere accentuată a nivelului de globule albe din sânge, numite și leucocite – de unde provine termenul de ”panleucopenie”.

vaccinare-câini-și-pisici
Panleucopenia afectează mai ales pisicile sub 1 an

De obicei, panleucopenia se manifestă în formă severă la pisicile cu vârsta sub un an. După o perioadă de incubație de 2 – 7 zile, primele semne ale bolii constau în febră, letargie și lipsa poftei de mâncare. După 24 – 48 de ore, se instalează voma și deshidratarea severă. Anemia, glicemia scăzută și apariția de infecții secundare sunt des întâlnite în cazurile grave.

Tratamentul de susținere constă în administrarea de fluide intravenos (perfuzii) pentru hidratare și menținerea unui nivel echilibrat de electroliți, dar și gestionarea celorlaltor simptome. Boala este în multe cazuri fatală, mai ales la pisicile mai mici de 5-6 luni.

Caliciviroza reprezintă o afecțiune a tractului respirator, provocată de calicivirusul felin. Unele tulpini ale virusului pot afecta și articulațiile, cu dureri locale.

Simptomele includ de obicei inflamații ale gingiilor, și ale gurii (uneori sunt prezente răni bucale), pierderea apetitului, precum și o febră moderată. Animalul bolnav prezintă și inflamații ale ochilor și nasului, apatie, manifestările clinice ținând de obicei 7 – 10 zile. În cazuri mai grave, este posibil ca pisica să dezvolte și încărcarea plămânilor cu lichid și penumonie.

vaccinare-câini-și-pisici

Tratamentul constă de obicei în gestionarea simptomelor – animalul poate primi soluții nazale, pentru a elimina mai ușor secrețiile și unguente oftalmice, pentru a scădea inflamația oculară. Pisicile care refuză apa sau mâncarea trebuie să primească nutrienții necesari prin perfuzii și / sau sonde naso-gastrice, pentru a evita probleme suplimentare. În cazul în care se instalează deficiențe respiratorii sau pneumonia, medicul va administra antibiotice și eventual și oxigenoterapie.

Rinotraheita virală este o boală a tractului respirator superior, cauzată de herpes virusul felin de tip 1. Acesta din urmă rămâne latent după vindecare în organismul animalului pentru tot restul vieții în general, și se poate reactiva în perioadele de stres asupra organismului.

Semnele inițiale constau în secreții nazale și oculare, ce devin purulente în câteva zile, lipsa potfei de mâncare și apatie. Mai apoi, apar inflamația ochilor (conjunctivită), a nasului (rinită), salivație excesivă și strănut. Animalul prezintă de obicei și febră, intermitent, ce poate ajunge și până la 40 – 41 de grade celsius.  În cazurile severe, pisica poate manifesta și inflamația corneei, dar și răni bucale.

Simptomele bolii pot dura de-a lungul unui interval între 1 – 6 săptămâni. În general, rata de vindecare este mare, cu excepția puilor și a pisicilor cu o vârstă înaintată, care au riscuri crescute de complicații. Tratamentul include soluții pentru reducerea inflamației oculare sau nazale (cum ar fi unguente cu antibiotic sau ser salin), perfuzii de hidratare și electroliți, în cazul deshidratării cauzate de lipsa apetitului, dar și antibiotice, în cazul complicațiilor pulmonare sau infecțiilor bacteriene secundare.

Vaccin antirabic la câini și pisici

Tot în fiecare an se va administra și un vaccin antirabic, obligatoriu prin lege. Acesta se va administra pentru prima oară în jurul vârstei de 12 săptămâni, urmat de repetări anuale, concomitent cu vaccinare câine sau pisică cu cel polivalent.

Rabia – este o boală virală extrem de gravă, ce se poate manifesta la majoritatea mamiferelor, cum ar fi vulpi, ratoni, lilieci, câini și pisici, dar și la om. Odată ce simptomele asociate bolii s-au declanșat, ea este întotdeauna fatală.

Transmiterea virusului se face prin saliva animalului infectat, ce pătrunde în organism prin mușcatură. Există o mică posibilitate ca boala să poată fi transmisă și pe alte căi, cum ar fi prin contactul dintre salivă și o rană deschisă; există și speculații conform cărora ar putea fi transmisă chiar prin aer, în cazul încărcării masive într-un spațiu închis (cum ar fi o peșteră cu milioane de lilieci infectați), dar acest lucru nu a fost dovedit până la ora actuală.

vaccinare-câini-și-pisici

Animalul poate transmite boala cu până la 10 zile înainte de a prezenta orice fel de simptome, iar în cazul animalelor sălbatice, acest interval se poate prelungi până la câteva săptămâni. Perioada de incubație a virusului este variabilă, la câini aceasta se situează undeva între 21 – 80 de zile. Virusul rămâne în zona inoculării (la locul mușcăturii, adică) pentru o perioadă destul de îndelungată. Cercetătorii spun că tocmai această caracteristică permite tratarea eficientă a oamenilor, chiar și la câteva zile după incident, întrucât virusul nu s-a răspândit încă în organism.

Odată pătruns în organism, virusul circulă prin sistemul nervos periferic, până în măduva spinării, de unde ajunge la creier și mai apoi în glandele salivare, de unde poate fi transmis altor mamifere.

Simptomele sunt asemănătoare la câini și pisici, de obicei tipice unei tulburări a sistemului nervos central. Primele semne includ o schimbare bruscă a comportamentului și iritabilitate. Animalul devine agresiv cu alte animale sau cu stăpânul și are tendința de a sări la atac la cea mai mică mișcare a acestora. La animalele sălbatice, schimbările comportamentale includ pierderea fricii fața de prezența omului.

Alte semne ale bolii includ ataxia (mișcări necoordonate / involuntare ale diverșilor mușchi sau ochilor), dilatarea pupilelor, lipsa poftei de mâncare și tendința animalului spre izolare. Boala progresează rapid spre faza terminală,  când intervine paralizia mușchilor gâtului, adesea asociată cu salivația excesivă și imposibilitatea de a înghiți. De aici, paralizia se generalizează, fiind urmată de comă și de deces într-un interval scurt, de doar cîteva ore.

Așadar, în cazul animalelor domestice, rabia nu este tratabilă, dar se poate preveni prin administrarea vaccinului corespunzător, începând cu vârsta de aproximativ 12 săptămâni. Mai departe, vaccinul va fi repetat anual, iar acest lucru este obligatoriu prin lege, atât pentru câini , cât și pentru pisici.

vaccinare-câini-și-pisici
Protejați animale de companie prin vaccinare

Un aspect interesant de punctat aici este faptul ca legea 258/ 2013 ce reglementează situația animalelor fără stăpân și a adăposturilor, prevedea inițial să se administreze vaccin antirabic la câini doar după microcipare și înregistrare. De la 1 ianuarie 2015, această măsură a fost scoasă, întrucât reducerea gradului de vaccinare putea favoriza apariția unei epidemii masive de rabie.

Focarele de rabie pot fi cauzate de animale sălbatice, diferite în funcție de zona geografică, în țara noastră acestea fiind în general vulpile și liliecii.

Rabia este o zoonoză – adică o boală care poate fi transmisă de la animal la om și are cel mai mare grad de mortalitate din această categorie. Virusul poate fi inoculat în organismul uman prin mușcatura unui animal infectat. Orice mușcătură sau contact cu un animal sălbatic trebuie tratat cu maximă seriozitate, la fel și mușcăturile de animale de companie, exceptând situația în care acesta vă aparține și știți sigur că a fost imunizat corespunzător, incluzând perioada de carantină.

Ce se întâmplă dacă refuz să vaccinez animale de companie în fiecare an?

Există teorii conform cărora vaccinurile polivalente pentru animalele adulte nu ar trebui administrate în fiecare an, așa cum se practică la ora actuală, întrucât, în funcție de imunitatea cîinelui, ele pot fi rărite la 3-4 ani. Acest lucru ar putea avea un fundament în alte țări mai dezvoltate, unde nu există animale pe stradă, iar cele cu stăpân sunt vaccinate (se poate vorbi chiar de eradicarea, teoretică, a bolilor).

Însă, într-o țară ca România, cu străzi suprapopulate de animale fără stăpân, nevaccinate, concentrația de viruși care circulă este masivă. De unde rezultă că se impune vaccinarea anuală a câinilor adulți. Chiar și așa, există un mic factor de risc, întrucât anticorpii pe care organismul îi dezvoltă au, așa cum menționam mai sus, limitele sale, mai ales în fața unei asemenea ”bombardări”. Imunitatea câinelui sau pisicii noastre va crește pe măsura trecerii anilor și a acumulării de mai multe doze de vaccinuri polivalente.

Informați-vă cu atenție despre proveniența animalului de companie

Există încă mulți pui abandonați pe stradă
Există încă mulți pui abandonați pe stradă

În cazul în care preferați anumite rase de câini sau de pisici și optați pentru cumpărare, trebuie să aveți mare grijă cu proveniența acestuia și să alegeți doar surse de încredere. Semne de întrebare în această privință ar putea fi prețul prea mic al animalului, față de prețul pieței, refuzul acestora de a vă elibera acte complete (carnet de sănătate) sau condițiile precare în care sunt ținute animalele.

Există numeroase pet-shop-uri sau canise neautorizate care practică vinderea puilor cu vaccinări și / sau deparazitări fictive sau cu produse de proastă calitate. Consecințele sunt extrem de grave, întrucât un pui cu sistemul imunitar neformat încă, ce nu a urmat o schemă corectă de vaccinare e extrem de susceptibil la boli, de cel mai multe ori fatale.

Atunci când vorbim de vaccin antirabic, administrarea anuală a acestuia pentru animale de companie nu este opțională. Proprietarul de drept al câinilor sau pisicilor este obligat prin lege să le imunizeze în fiecare an. Și în acest caz, explicația acestei măsuri își are originea tot în problema animalelor fără stăpân.

Autoritățile nu au control asupra populației de câini și pisici ce trăiesc pe stradă, așadar numărul lor este foarte mare, majoritatea nu sunt vaccinate, iar bolile se transmit cu ușurință. Pentru animale de companie, aceste elementele duc la un risc crescut de infectare cu virusul rabic, așadar se impune vaccinarea anuală.

vaccinare-câini-și-pisici
Numeroase pisici trăiesc pe stradă

Articole similare

Animale de companie sub tratament

Detalii caz Animale de companie sub tratament

Animale de companie și vizita la veterinar Atunci când aveți în grijă animale de companie, este foarte important să înțelegeți că această grijă începe cu vizita la cabinetul medical. Înainte de a adopta un animal, trebuie să căutați un medic veterinar de încredere, pe care să vă bazați pentru furnizarea de informații esențiale legate de […]

Citiți articolul despre Animale de companie sub tratament

Mușcătura de căpușă – un pericol ascuns

Detalii caz Mușcătura de căpușă – un pericol ascuns

Deparazitare externă câini Atunci când vine vorba de sănătatea animalelor de companie, mușcătura de căpușă reprezintă un real pericol, care poate avea consecințe grave. În continuare vom detalia despre cât de importantă este deparazitarea externă câini și pisici, dar și despre modul de a alege cele mai potrivite produse pentru aceștia. Este foarte important să […]

Citiți articolul despre Mușcătura de căpușă – un pericol ascuns

Gestația la câini și pisici

Detalii caz Gestația la câini și pisici

Alimentație și suplimente în gestația la câini și pisici Ținem să precizăm, încă de la începutul articolului, că echipa medicală Green Vetcare recomandă întotdeauna sterilizare pentru câini și pisici, masculi și femele, începând cu vârsta de 6 luni. Aceasta are numeroase beneficii pentru sănătatea animalelor de companie, așa cum veți afla în ultima parte a […]

Citiți articolul despre Gestația la câini și pisici

Pisici și câini – seniori

Detalii caz Pisici și câini – seniori

Nevoile nutriționale pentru pisici și câini – seniori Când vorbim de câini și pisici cu vârsta de peste 7 ani, organismul acestora se schimbă, la fel și nevoile lor alimentare. Metabolismul lor este total diferit de cel al puilor, așa că trebuie să adaptăm și hrana lor, ținând cont de acesta, dar și de alți […]

Citiți articolul despre Pisici și câini – seniori

Pisici și câini – juniori

Detalii caz Pisici și câini – juniori

Alimentația potrivită pentru pisici și câini juniori Atunci când vorbim de câini și pisici cu vârsta de până într-un an, aceștia au nevoie de o grijă deosebită, întrucât organismul lor este în creștere, iar sistemul imunitar abia își formează ”armele” de luptă contra bolilor și paraziților. Un subiect important de luat în calcul este acela […]

Citiți articolul despre Pisici și câini – juniori